Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în parteneriat cu Asociația Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom, a desfășurat, în perioada 01-25 martie 2017, o campanie de întrajutorare socială a familiilor defavorizate din cele două județe ale Eparhiei. Astfel, 300 de familii nevoiașe din Buzău și Vrancea au primit pachete constând în alimente, produse de igienă personală și casnică.
Beneficiarii au fost aleși în urma unor anchete sociale, realizate de preoții din parohii, care au identificat familiile cu venituri reduse, cu mulți copii și cu persoane bolnave.
În perioada premergătoare marelui praznic al Învierii Domnului, Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu protoieriile, va organiza și alte acțiuni filantropice, menite să sprijine persoanele aflate în situații de risc, bătrânii abandonați și copiii instituționalizați.