În urma ploilor abundente din prima parte a lunii octombrie, mai multe case și gospodării din Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost grav afectate. Conform informaţiilor primite de la Sectorul Social-Misionar al Eparhiei Dunării de Jos, pagubele cel mai mari sunt în localităţile Slobozia Conachi (300 de case afectate și 450 de persoane evacuate), Pechea (200 de case afectate și 250 de persoane evacuate) şi Cuza Vodă (140 de locuinţe afectate și 400 de persoane evacuate).

Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a răspuns apelului la solidaritate frăţească, lansat de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, în vederea sprijinirii persoanelor sinistrate, prin alocarea sumei de 50.000 lei. Din această sumă, 30.000 lei reprezintă contribuția protoieriilor Buzău I, Buzău II, Focșani I, Focșani II, Râmnicu Sărat și Pătârlagele, iar 20.000 lei au fost alocați din Fondul Mila creștină al Eparhiei.

Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian adresează un cuvânt de mângâiere și îmbărbătare semenilor noştri din județul Galați, afectați de revărsarea apelor, arătând că, numai cu ajutorul credinţei în Dumnezeu Cel mult milostiv şi prin implicarea noastră efectivă, vom putea soluționa problemele pe care le întâmpină Biserica şi societatea umană, în general.

Sursa foto: edj.ro