În contextul în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2020 drept Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români, Sectorul Cultural-educațional al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, prin Biroul Catehizare, învățământ și activități cu tineretul, organizează un concurs de scriere de eseuri și lucrări științifice pe tema omagială, în cadrul Programului eparhial Familia creștină – leagănul devenirii mele.

Sunt invitați să participe elevii seminariști, studenții sau absolvenții unui program de licență, master ori doctorat, din cadrul unei facultăți de teologie ortodoxă, care au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, necesară demersului lor academic.

Aceștia vor putea aborda, la alegere, unul dintre următoarele subiecte: „Educația copiilor în scrierile Sfinților Părinți”, „Importanța familiei în operele Părinților Capadocieni”, „Virtuțile tânărului contemporan”, „Familia preotului – model de viețuire creștină”, „Tânărul în lumina canonului Sfintei Scripturi”, „Familia creștină – între valorile tradiționale și provocările actuale”, „Tinerii și idolii zilelor noastre (internetul, tehnologia, rețelele sociale)”.

Materialele participanților vor fi originale, scrise cu font Times New Roman, dimensiune 12 și spațiere între rânduri de 1,5 cm, eseurile având până la patru pagini (sau aproximativ 2000 de cuvinte), iar articolele științifice, până la cinci pagini (sau aproximativ 3000 de cuvinte).

Acestea vor fi trimise, până în data de 10 aprilie 2020, ora 16:00, la adresa de e-mail: catehizarebzvn@gmail.com.

Lucrările vor fi selectate și jurizate de o comisie alcătuită de Sectorul Cultural-educațional. Cele mai bune vor fi recompensate cu premii în bani și publicate în revista eparhială „Glasul Adevărului”, dar și pe celelalte canale media ale Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

Pr. Dan Necula

Inspector de specialitate

Biroul Catehizare, învățământ și activități cu tineretul