Credincioșii Parohiei buzoiene Pleșcoi au trăit duminică, 9 februarie 2020, o zi de aleasă sărbătoare. În mijlocul lor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate.

La finalul slujbei, Chiriarhul locului a rostit un cuvânt de învățătură, evidențiind înțelesurile textului evanghelic din prima duminică a perioadei Triodului (Luca 18, 10-14), care ne înfățișează Pilda Vameșului și a Fariseului.

„Încet-încet, ne apropiem de Sfântul și Marele Post al Paștilor, care, ca orice altă perioadă de post, presupune mai multă rugăciune și săvârșirea binelui, prin fapta concretă a milosteniei. Dar, ca să dai valoare faptelor pe care le vei săvârși, e nevoie, în prealabil, să te pregătești duhovnicește. Acesta este rostul pentru care, în duminicile premergătoare Postului Paștilor, se citesc fragmente evanghelice semnificative, cum este cel de astăzi, din Duminica Vameșului și a Fariseului, care ne învață cum trebuie să ne rugăm, că Dumnezeu ascultă rugăciunea celui smerit cu inima, și nu pe a celui arogant. Dumnezeu nu apreciază rugăciunea arogantului care, în viața de zi cu zi, se comportă astfel, pentru că nu poate să se smerească dacă tot timpul își afișează superioritatea în raport cu frații săi”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.

În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul diacon Viorel Trif a fost hirotonit în treapta de preot pe seama Parohiei Câmpuri II, Protoieria Panciu. Cântările liturgice au fost interpretate de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.

Biserica din satul Pleșcoi a fost construită în perioada 1866-1869. Din cauza intemperiilor și a cutremurelor din anii 1977, 1986 și 1990, biserica a suferit mari stricăciuni, fiind renovată și consolidată atât la interior, cât și la exterior.