Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și „Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou” din Parohia Florica, județul Buzău, a fost resfințită duminică, 21 iunie 2020, în urma lucrărilor de renovare și înfrumusețare a lăcașului de cult, realizate în ultimii 13 ani. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

În cursul dimineții, Ierarhul a sfințit biserica prin stropirea cu aghiasmă și ungerea cu Sfântul și Marele Mir, după care a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în altarul de vară al parohiei. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.

În cuvântul de învățătură, Arhiepiscopul Ciprian a vorbit despre sfinții odrăsliți de neamul românesc, pomeniți în Duminica a 2-a după Rusalii, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luată în anul 1992.

„Pe sfinții români îi cinstim în timpul unui an bisericesc, pe fiecare în parte, atunci când li s-au rânduit zile de cinstire, i-am cinstit și duminica trecută, deodată cu sfinții din toate celelalte neamuri, dar Biserica noastră a hotărât să îi cinstim, în chip deosebit, și într-o altă zi, respectiv în Duminica a 2-a după Rusalii, pentru a ne mângâia sufletește că Duhul Sfânt, pogorât peste Sfinții Apostoli și împărtășit, de-a lungul veacurilor, și creștinilor de pe teritoriul țării noastre, a rodit în inimile lor. Astfel, îi cinstim pe martiri, mărturisitori, ierarhi, cuvioși, cuvioase și pe dreptcredincioșii creștini care au trăit frumos, au știut să cultive darurile lui Dumnezeu – credința, nădejdea și dragostea –, au suportat toate întru răbdare, cu speranță, nu pentru lumea aceasta, ci pentru dobândirea vieții veșnice. De aceea, chipurile sfinților ne sunt aduse în fața ochilor minții ca niște căi luminoase care ne conduc spre cer. Aceștia au privit spre Lumina-Hristos, s-au împărtășit de lumină și acum ei înșiși iradiază lumină în jurul lor. În chip nevăzut, ei sunt prezenți alături de noi, în mijlocul nostru, și sunt sugerați în biserică prin chipurile pictate pe pereți, ca să conștientizeze toți credincioșii care intră în sfântul lăcaș că nu intră într-o casă goală. Chiar dacă nu este prezent nimeni dintre oameni, biserica nu este goală, ci acolo Se află în primul rând Hristos Domnul, pe Sfânta Masă din Altar, care este mormântul Său, și, de asemenea, sălășluiesc, în chip nevăzut, dar real, sfinții îngeri și sfinții lui Dumnezeu – ierarhi, cuvioși, cuvioase, martiri, care ne așteaptă, în fiecare duminică și sărbătoare, să experimentăm comuniunea deplină cu ei și, mai ales, cu Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

În semn de apreciere pentru munca depusă la restaurarea lăcașului de închinare, preotul paroh Eduard Gheorghe Mihalcea a primit rangul onorific de iconom stavrofor.

Biserica Parohiei Florica a fost ridicată din temelie între anii 1885-1887, în timpul păstoririi Episcopului Inochentie al Buzăului. Prin strădania actualului paroh și cu sprijinul credincioșilor din localitate, în perioada 2007-2020, s-au efectuat următoarele lucrări: confecționarea Sfintei Mese, în întregime, din marmură, înlocuirea ușilor și a ferestrelor, montarea parchetului laminat, înlocuirea mobilierului din lemn, realizarea unui pangar, schimbarea instalației electrice, înlocuirea policandrelor, montarea instalației de încălzire centrală, placarea cu gresie a pridvorului, mărirea scărilor de la intrarea în lăcașul de rugăciune și placarea lor cu granit, consolidarea bisericii atât în interior, cât și în exterior, montarea sistemelor de sonorizare și de supraveghere video, achiziționarea obiectelor de cult necesare slujirii liturgice și consolidarea clopotniței. Între anii 2016-2019, biserica a fost pictată din nou, în tehnica frescă, de părintele Petre Brașoveanu, iar catapeteasma a fost împodobită cu alte icoane pictate. Totodată, în preajma sfântului lăcaș, au fost construite o casă praznicală, o capelă mortuară, un lumânărar, un aghiasmatar și o troiță de lemn.