Fideli învățăturii de credință, dar și dornici de a deprinde noi instrumente de lucru în relația cu elevii, atât de necesare într-o lume secularizată, profesorii de religie din județul Vrancea au participat joi, 16 februarie 2023, în cadrul cercului pedagogic, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, la activitatea Valorificarea noilor descoperiri științifice în activitatea didactică a profesorului de religie.
Într-o atmosferă caldă, familiară, participanții au fost purtați într-o călătorie a cunoașterii, în care știința – și anume una dintre cele mai noi și mai fascinante ramuri ale sale, neuroștiința – s-a împletit armonios cu teologia. Noile descoperiri, ce poartă amprenta unor cercetători și medici neurologi de prestigiu, arată strânsa legătură între activitatea cerebrală și cea spirituală a omului și – un lucru cu adevărat notabil – puterea vindecătoare a rugăciunii în afecțiunile neurologice, tot mai des întâlnite astăzi. Toate acestea ne-au fost descoperite de pr. conf. univ. dr. Gheorghe Holbea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, care și-a intitulat conferința atât de sugestiv: „Inima și creierul – abordări medicale și teologice”.
Al doilea invitat al serii a fost pr. conf. univ. dr. Vasile Crețu, din cadrul aceleași facultăți, care a prezentat două dintre lucrările preacucerniciei sale: „Vocația pedagogică a laicilor în Biserică”, lucrare deosebit de utilă pentru profesorii de religie care sunt chemați să fie în prima linie a apostolatului creștin, respectiv „Românii în diaspora”, ce prezintă modele de spiritualitate creștină autentică, pe care românii din afara României au reușit să le aducă într-o lume atât de sărăcită spiritual.
Activitatea noastră s-a încheiat cu o agapă creștină, care a întregit bucuria comuniunii, exprimându-ne cu toții dorința sinceră de a repeta aceste întâlniri „în duh și adevăr”, ce dau consistență și valoare clipelor vieții.
Prof. Melania Emanuela Pătrășcanu
Inspector pentru disciplina Religie
Inspectoratul Școlar Județean Vrancea