Sărbătoarea Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Râmnicu Sărat
În Duminica a 2-a după Paști, 27 aprilie 2025, Parohia „Sfântul Apostol Toma” din municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău, și-a cinstit ocrotitorul spiritual. Sfânta...
Catedrala Unirii din Focșani și-a serbat al doilea hram
Catedrala Unirii din municipiul Focșani, aflată sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, și-a sărbătorit vineri, 25 aprilie 2025, cel de-al doilea hram, închinat praznicului Izvorului...
Cinstirea sfântului ocrotitor al comunității parohiale din Nehoiu
Credincioșii din orașul buzoian Nehoiu au sărbătorit miercuri, 23 aprilie 2025, hramul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitate, cunoscută ca o adevărată catedrală...
Hramul capelei Mausoleului Eroilor de la Mărășești
În a treia zi de Paști, marți, 22 aprilie 2025, capela Mausoleului Eroilor de la Mărășești, județul Vrancea, și-a sărbătorit hramul, închinat praznicului Învierii...
Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, la ceas aniversar
Sâmbătă, 19 aprilie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a împlinit 60 de ani. Cu această ocazie, în seara primei zile a...
Bucuria Învierii Domnului, trăită de credincioșii buzoieni
Aproximativ 7.000 de credincioși au sărbătorit praznicul Sfintelor Paști la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău. La miezul nopții, aceștia au primit de...
Mii de buzoieni au participat la Denia Prohodului Domnului și la...
În seara zilei de vineri, 18 aprilie 2025, aproximativ 3.000 de clerici și credincioși buzoieni au participat la Denia Prohodului Domnului și la tradiționala...
Proiect caritabil de Paști pentru 150 de copii buzoieni și vrânceni
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a reușit să implementeze, în premieră și...
Proiectul „Îmbracă un copil de Paști” în Parohia Spulber
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Parohia Spulber din Protoieria Focșani I, județul Vrancea, a organizat, în perioada Postului Mare, Proiectul...
Praznicul Floriilor la Buzău și Focșani
La Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, Sfânta Liturghie în cinstea praznicului Intrării Domnului în Ierusalim a fost săvârșită duminică, 13 aprilie 2025, de...

























