La Buzău a fost inaugurat, joi, 18 iunie 2015, Centrul de servicii funerare „Simon Cirineanul“. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. La eveniment au participat consilieri şi inspectori eparhiali, protopopi, dar şi cei care au sprijinit amenajarea spaţiului.
În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian a arătat scopul înfiinţării unui asemenea centru.
„Acest centru de servicii funerare nu urmăreşte un scop comercial în sine, ci unul social, pentru situaţii delicate, când anumite familii de creştini sunt foarte sărace, au grave probleme financiare, şi atunci noi venim în sprijinul lor, dar şi misionar, membrii familiei care se confruntă cu un astfel de eveniment şi vin aici având posibilitatea să primească un cuvânt de încurajare, de îmbărbătare, de întărire a nădejdii în Înviere. Dacă nu ne raportăm la cel plecat dintre noi ca la cineva cu care ne vom reîntâlni, când va rândui Dumnezeu, atunci nu putem să confirmăm credinţa pe care o mărturisim“, a spus Întâistătătorul Eparhiei de la Curbura Carpaţilor.
De asemenea, ierarhul i-a felicitat pe toţi cei care au supravegheat şi susţinut lucrările de renovare a edificiului.
„Felicităm pe cei ce s-au ostenit să ducă la bun sfârşit lucrările, pe care noi le-am binecuvântat astăzi, şi să ajute Dumnezeu ca acest centru să funcţioneze în condiţii normale, credincioşii să fie mulţumiţi şi cu toţii să dăm slavă lui Dumnezeu că putem să săvârşim şi astfel de lucruri. Mai reamintim faptul că centrul funcţionează întru totul statutar şi legal, fiind dotat cu toate cele necesare unei instituţii care desfăşoară o anumită activitate economică“, a precizat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.
Centrul „Simon Cirineanul“ face parte din Sectorul Cimitire, monumente şi servicii funerare al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, care este coordonat de Dl Marian Gegea, inspector eparhial. Acest sector are ca scop buna administrare a cimitirelor parohiale şi mănăstireşti, precum şi asigurarea de servicii funerare adecvate.