Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău a găzduit, duminică seara, 22 decembrie 2019, concertul tradițional de colinde „Veniți să ne bucurăm de Domnul!” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. În acest an, spectacolul a fost susținut de Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu” a Catedralei, dirijată de Arhid. Prof. Gianin-Cristian Oprea, și de Corul de Copii și Tineret „Symbol” al Patriarhiei Române, dirijat de Conf. Univ. Dr. Luminița Guțanu Stoian.
Evenimentul a avut loc în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de care s-au aflat consilieri și inspectori eparhiali, protoierei, preoți, cadre didactice, precum și alți numeroși buzoieni, iubitori ai muzicii corale.
Cele două formații au interpretat lucrări religioase, colinde, cântece de stea și cântece de Crăciun din repertoriul autohton și universal, prestația lor fiind răsplătită cu aplauze călduroase din partea publicului.
Printre participanți s-a numărat și Conf. Univ. Dr. Ioan Golcea – Universitatea Națională de Muzică din București, care, în finalul concertului, a ținut o scurtă prelegere despre colind și formele sale de manifestare, din punct de vedere istoric și muzical. Intervenția, la nivel academic, a domnului profesor, a reușit să aducă elemente de noutate și să clarifice înțelegerea termenului de „colind”. De asemenea, au fost evidențiate frumusețea și valoarea colindului și a cântecului de stea pentru spiritualitatea și tradiția românească.
Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu” a luat ființă la inițiativa și cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian. Este o formație care, anul acesta, a aniversat șase ani de la înființare. Principala activitate a coralei este cea liturgică, ce se desfășoară în Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, unde formația poate fi ascultată în fiecare duminică și la principalele sărbători religioase, dând cuvenitele răspunsuri la Sfânta Liturghie. În ceea ce privește activitatea concertistică a coralei, aceasta este una vastă, formația fiind invitată să susțină recitaluri corale la diverse evenimente cultural-artistice locale, naționale și internaționale.
Corul de Copii și Tineret „Symbol” al Patriarhiei Române a fost înființat în data de 18 septembrie 1990, de către părintele diacon profesor Jean Lupu, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, aducând o notă de unicitate în peisajul muzicii corale românești. A fost primul cor de copii înființat ca asociație după Revoluția din decembrie 1989 și care s-a ridicat și a rămas la un nivel apreciabil. Obiectivele precizate în statutul corului sunt următoarele: de a populariza, cu predilecție, creația națională, laică și religioasă și de a contribui la înălțarea spirituală a auditorului și la retușarea imaginii despre copiii României.