Clericii din Eparhia Buzăului și Vrancei s-au întrunit în cadrul conferințelor pastoral-misionare din primul semestru al anului 2026, dedicate omagierii familiei creștine. Întâlnirile au avut loc marți, 9 iunie 2026, în Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău, respectiv joi, 11 iunie 2026, în Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani.

Lucrările celor două ședințe au fost prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, alături de care s-au aflat pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, părinți consilieri eparhiali și protoiereii celor șapte protopopiate buzoiene și vrâncene.

În cuvântul introductiv, pr. Marius Daniel Ciobotă, consilier eparhial la Sectorul Cultural și comunicații media, a subliniat faptul că familia reflectă comuniunea eclesială, fiind sursă a spiritualității creștine prin plămădirea caracterelor creștine ale soților și copiilor.

Cu prilejul acestor conferințe, Chiriarhul locului a vorbit despre subminarea concertată a familiei creștine, constatând că lăcomia, hedonismul, filodoxia sau dorința avidă de putere sunt principalele cauze ale relativizării valorilor moral-religioase în societate și ale erodării instituției umane fundamentale. În fața acestor realități, care necesită evaluare și decizii înțelepte, preoții au fost îndemnați să cultive stăruitor preceptele evanghelice în comunitățile parohiale, unde atmosfera din familia preotului devine paradigma filiației duhovnicești care definește raportul dintre sacerdot și enoriași.

În cadrul conferinței de la Buzău, pr. Ionel Baciu (Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Râmnicu Sărat, Protoieria Râmnicu Sărat) a dat citire referatului intitulat „Instituția familiei creștine: de la Revelația Vechiului Testament la dinamica socială contemporană”. Ulterior, pr. Florin Daniel Spirea (Parohia Poieni, Protoieria Pătârlagele), pr. Marcel Panait (Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din municipiul Buzău, Protoieria Buzău I) și pr. Cristea Mantea (Parohia Pogoanele I, Protoieria Buzău II) au adus completări temei tratate, după care a urmat un dialog pe marginea acesteia.

Lucrarea prezentată în cadrul întrunirii de la Focșani a fost alcătuită de pr. Gheorghe Țărâncă (Parohia Mărtinești, Protoieria Focșani II) și a purtat titlul „Familia creştină, între modelul biblic-patristic şi provocările societăţii postmoderne”. În continuare, pr. George Ciprian Cioarec (Parohia Vitănești, Protoieria Panciu) și pr. Fănel Drîmbă (Parohia Poiana, Protoieria Focșani I) au avut intervenții referitoare la subiectul analizat.

În ultima parte a celor două întâlniri au fost abordate o serie de probleme actuale de ordin pastoral-misionar și administrativ-bisericesc.

Pr. insp. Vasile Georgian Calașnicov

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMarea Vineri: Crucea*