Duminică seara, 6 octombrie 2019, la Centrul de evenimente „Agora” din Iași, a avut loc concertul de închidere a Festivalului de Muzică Bizantină, ediția a III-a. Sute de persoane au audiat și au aplaudat trei coruri invitate să aducă, prin cântarea psaltică, o părticică din duhul bizantin al muzicii sacre.
Sute de ieșeni și nu numai au umplut duminică seara, 6 octombrie, sala cea mare a Centrului de evenimente „Agora”, participând la concertul de închidere a Festivalului Internațional de Muzică Bizantină, ediția a III-a. Timp de două ore, cei prezenți au audiat câteva piese închinate Maicii Domnului – ocrotitoarea cântăreților, dar și diferite cântări din repertoriul grecesc bizantin. Grupurile care au debutat aseară sunt: Corul Bizantin al Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău – câștigătorul Olimpiadei de muzică psaltică de la Iași, dirijat de arhid. prof. Constantin Stoica, Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale din București, dirijat de arhid. Mihail Bucă, și Ansamblul psaltic „Romeiko” din Atena, Grecia, dirijat de Yorgos Bilalis.
„Aducem mulțumire întâi lui Dumnezeu, tuturor celor de față, colaboratorilor de la Centrul eparhial și celor care s-au adăugat lor pentru a forma o echipă frumoasă, care s-a sudat puțin câte puțin, timp de trei ani de zile. Mulțumim în mod special celor care s-au perindat prin fața noastră în aceste zile, mulțumim și celor care au zăbovit la slujba de Priveghere de la Biserica «Sfântul Sava» și, de asemenea, tuturor celor care ne-au însoțit cu rugăciunea și cu îndemnul”, a mărturisit, la final, Părintele Mitropolit Teofan.
Sursa: doxologia.ro