Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian s-a aflat duminică, 6 octombrie 2019, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, unde a oficiat Sfânta Liturghie, în prezența unui mare număr de credincioși. La final, Chiriarhul Buzăului și Vrancei i-a premiat pe câștigătorii concursului de eseuri Dascălul devenirii mele. Părintele meu duhovnicesc, organizat de Sectorul Cultural-educațional al Eparhiei, în contextul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari).
Din soborul slujitor au făcut parte: Pr. Cristian-Marius Dima – consilier eparhial la Sectorul Cultural-educațional, Pr. Ionuț Constantin – inspector de specialitate la Biroul de catehizare, Pr. Vasile-Gabriel Gherghe – eclesiarhul Catedralei „Înălțarea Domnului” din Buzău, și Pr. Sorin-Leonard Dinu. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de Arhid. Gianin-Cristian Oprea.
Pornind de la fragmentul evanghelic duminical (Învierea fiului văduvei din Nain – Luca 7, 11-16), Ierarhul locului a rostit un cuvânt de învățătură, în care a afirmat că „Hristos Domnul, Cel care ne dă viață tuturor, intervine în viața noastră atunci când ne confruntăm cu necazuri, inclusiv cu evenimentul morții. Ceea ce contează foarte mult în acele momente tragice este că, prin rugăciunea celor mulți, a celor care compătimesc cu noi, Mântuitorul picură în sufletele noastre alinare, mângâiere și, totodată, ne întărește în credința că nu moartea are ultimul cuvânt, ci viața. Să fim, așadar, încredințați că Hristos nu ne părăsește, că este lângă noi, împreună cu noi, dar dorește să fie și înlăuntrul sufletului nostru. Pentru aceasta, se cuvine să ne curățim inima și mintea de cugete viclene, să ne străduim să săvârșim binele, împlinind poruncile Evangheliei, și să revărsăm iubire și compasiune asupra semenilor noștri, îndeosebi, asupra celor care trec prin necazuri și suferințe”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.
După Sfânta Liturghie, câștigătorii concursului de eseuri pe tema anului omagial 2019 au primit premii din partea Arhiepiscopului Buzăului și Vrancei, constând în diplome, cărți, icoane și bani (locul I – 300 lei, locul al II-lea – 200 lei, locul al III-lea – 100 lei).
Cele 197 de lucrări înscrise în concurs, la patru categorii de vârstă: 11-14 ani, 15-19 ani, 20-30 de ani și peste 30 de ani, au fost jurizate de o comisie de specialitate, formată din profesori de la diferite licee buzoiene.