Duminica a 3-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci) a adunat un număr impresionant de credincioși în biserica Parohiei Sfânta Treime din cartierul buzoian Simileasca. Sfânta Liturghie a fost săvârșită, în locașul de cult, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Alături de ierarh, au slujit: preotul Constantin Călin – protoiereu de Buzău I, preotul Ștefan Vișan – parohul bisericii Sfânta Treime, cei doi preoți coslujitori, Georgel Marin și Mihai Dulugea, preotul Gabriel Gherghe – eclesiarhul Catedralei Arhiepiscopale Înălțarea Domnului din Buzău, și preotul pensionar Ioan Bârsan. Cântările liturgice au fost interpretate de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian l-a hirotonit în treapta de preot pe arhidiaconul Alexandru-Paul Bârsan, pe seama Mănăstirii Rătești din județul Buzău.
Mulți dintre credincioșii prezenți la slujbă – bărbați, femei și copii – s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre înțelesurile duhovnicești ale Sfintei Cruci. Pentru a fi demni de numele Lui, a spus Arhipăstorul Buzăului și Vrancei, Mântuitorul Iisus Hristos ne recomandă tuturor să ne lepădăm de păcatul luciferic al mândriei și să ne asumăm crucea vieții, a suferinței, până la capăt, așa cum Și-a asumat-o El.
Biserica având hramurile Sfânta Treime și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Buzău a fost ridicată între anii 1998-2000, pe un teren donat de familia Nicolae și Elena Runceanu, precum și de Ionel Ivan, în amintirea regretatei cântărețe Mihaela Runceanu. Lucrările de construcție s-au realizat prin strădania părintelui Ștefan Vișan, cu sprijinul enoriașilor și al unor oameni generoși.