Elevii Școlii Gimnaziale „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Buzău au încheiat cursurile vineri, 14 iunie 2019, într-un cadru festiv. Alături de dascălii lor și de părinți, ei au participat la ceremonia de încheiere a anului școlar 2018-2019, care s-a desfășurat în curtea școlii. Pentru premierea celor mai buni elevi din clasele primare și gimnaziale, Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din vecinătate a acordat suma totală de 6000 de lei.

Discursul de deschidere a fost susținut de Prof. Cătălin Iordache – directorul unității de învățământ, după care Pr. Marian Ion – slujitor la Parohia „Sfântul Apostol Andrei”, a rostit o rugăciune de mulțumire, i-a felicitat pe copii pentru efortul depus în acest an școlar și le-a urat vacanță frumoasă.

În continuare, elevii au primit diplome și premii atât pentru rezultatele foarte bune la învățătură și purtare, cât și pentru performanțele remarcabile obținute la olimpiadele și concursurile județene și naționale.

Premiile în bani oferite de Parohia „Sfântul Apostol Andrei” au fost împărțite astfel: premiul I – 100 de lei; premiul al II-lea – 50 de lei; premiul al III-lea – 40 de lei.