Sâmbătă, 9 noiembrie 2013, începând cu orele 13.00, la Centrul Social-Educaţional de zi „Dănuţ“ din cadrul Parohiei Broşteni I, Protoieria Focşani I, judeţul Vrancea, se va desfăşura Festivalul concurs „Maica Domnului, Împărăteasa Cerului şi a Pământului“, ediţia a IV-a, după cum ne-a precizat Pr. Romeo Ene, Inspector eparhial la Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

Evenimentul este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, de către Pc. Pr. Dorel Norocea, în cadrul Proiectului educaţional „Cu noi este Dumnezeu“, iniţiat de Parohia Broşteni I, pentru perioada 2010-2015, şi se va desfăşura pe trei secţiuni: arte plastice, muzică psaltică şi creaţie literară. Festivalul se doreşte a fi o contribuţie la promovarea interdisciplinarităţii şi a unei atitudini constructive în abordarea educaţiei religioase.

Biroul Local de Asistenţă Socială al Parohiei Broşteni I, prin Centrul de zi „Dănuţ“ a fost deschis la data de 29 iunie 2006, din iniţiativa şi cu contribuţia familiei Preotului Dorel Norocea, în memoria fiului lor, Dan-Paul Norocea.

Centrul este acreditat de Comisia de Acreditare a Furnizorilor de Servicii Sociale Vrancea şi are misiunea de a sprijini social, spiritual şi educaţional copiii şi familiile aflate în situaţie de risc, contribuind la refacerea şi menţinerea echilibrului socio-afectiv şi moral al societăţii, în spiritul credinţei creştin ortodoxe.