Patru preoți din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei au primit, vineri, 18 noiembrie 2016, hirotesia întru duhovnic. Slujba a fost oficiată de ierarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, în Catedrala voievodală Adormirea Maicii Domnului din Buzău.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre pregătirea și rolul duhovnicului în viața credincioșilor.
„Preotul nu se poate limita doar la săvârșirea propriu-zisă a lucrărilor sfinte, ci trebuie să se pregătească duhovnicește, pentru ca, atunci când se va confrunta cu o problemă delicată, pe care i-o va prezenta un credincios sau un om bolnav sufletește, în scaunul Spovedaniei, să fie capabil, prin rugăciune și priveghere, să-i ofere medicamentul potrivit. Duhovnicul primește, prin harul Preasfântului Duh, puterea de a fi el însuși medic sau doctor sufletesc al credincioșilor din comunitatea încredințată lui spre păstorire.
Pentru aceasta, frățiile voastre, care ați primit, acum, puterea și dreptul canonic de a săvârși Taina Sfintei Spovedanii – mai ales că ne aflăm în perioada Postului Nașterii Domnului – să fiți cu multă luare aminte și să dovediți seriozitate și responsabilitate, pentru că veți da seama înaintea Dreptului Judecător de modul în care v-ați îndeplinit menirea de părinți duhovnicești.
Așadar, Sfânta Taină a Mărturisirii presupune o lucrare mult mai intensă, în ceea ce privește rugăciunea, privegherea, citirea și adâncirea cuvintelor Sfintei Scripturi și ale Sfinților Părinți“, a spus Întâistătătorul Eparhiei Buzăului și Vrancei.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian le-a oferit noilor duhovnici câte o geantă, un epitrahil, un Molitfelnic şi o cruce de binecuvântare.
Cei patru preoți hirotesiți sunt: Pr. Florentin Ene (Parohia Dâmbroca, Protoieria Buzău II); Pr. Alin-Ioan Enache (Parohia Jorăști, Protoieria Focșani II); Pr. George Dima (Parohia Varnița, Protoieria Panciu) și Pr. Silviu Borcăeaș (Parohia Policiori, Protoieria Pătârlagele).