Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia buzoiană Pogoanele II şi-a sărbătorit, sâmbătă, 8 noiembrie 2014, hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic misionar al eparhiei.
„Sărbătoarea Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor netrupeşti puteri datează din secolul al V-lea, când Sfinţii Părinţi ai Bisericii au considerat că este necesar să aducem cinstire şi sfinţilor îngeri, pentru că nu există om care să se fi născut şi să nu fi primit, prin Taina Sfântului Botez, un înger păzitor. Dumneavoastră, cei mai în vârstă, care aţi făcut religia înainte de perioada regimului comunist, şi acum generaţia tânără, care studiază această disciplină în şcoală, aţi învăţat rugăciunea «Înger, îngeraşul meu». Creştinul este învăţat, din fragedă copilărie, să dea mărturie despre existenţa lumii nevăzute, chiar dacă el încă nu conştientizează în ce constă existenţa îngerilor“, a precizat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.
Potrivit tradiţiei, la final, s-a săvârşit şi slujba Parastasului pentru slujitorii, ctitorii şi binefăcătorii sfântului locaş trecuţi la cele veşnice.
La sărbătoarea hramului a participat un număr însemnat de credincioşi din localitate şi din parohiile învecinate.
Locaşul de cult aflat sub ocrotirea „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a fost ridicat în anul 1878. După 1990, acesta a intrat într-un amplu proces de refacere. Pentru întreaga activitate depusă până în prezent, preotul paroh Viorel Niculescu a primit rangul de sachelar.