Casa de Cultură „Constantin C. Giurescu” din Odobești, județul Vrancea, cu sprijinul autorităților locale, a organizat, vineri, 23 februarie 2018, evenimentul intitulat Episcopii Unirii. La manifestare au participat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Dl Daniel Nicolaș – primarul orașului Odobești, Dl Romeo-Valentin Muscă – directorul Casei de Cultură din Odobești, preoți, elevi de liceu, precum și alte persoane interesate de acest subiect.
În cadrul evenimentului, a fost evidențiat rolul conducătorilor Bisericii în realizarea statului național unitar român, fiind omagiați episcopii ortodocși și greco-catolici care au luptat împreună pentru afirmarea spiritualității românești: Ioan Papp, episcopul ortodox al Aradului – capitala ortodoxă a Transilvaniei la acea dată – copreședinte al Marii Adunări Naționale de la 1 decembrie 1918; ieromonahul Roman Ciorogariu, inițiatorul și primul episcop al reînființatei Episcopii a Oradiei; Miron Cristea, episcopul Caransebeșului, unul dintre conducătorii spirituali ai românilor ortodocși la Alba-Iulia; episcopul greco-catolic Demetriu Radu al Oradei; episcopul greco-catolic Valeriu Traian Frențiu al Lugojului; Iuliu Hossu, episcopul greco-catolic al Gherlei.
În cuvântul adresat celor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian i-a felicitat pe organizatori și a subliniat importanța desfășurării unor manifestări cu caracter patriotic prilejuite de Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Unirii din 1918, în Patriarhia Română. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe tineri să se străduiască să citească, să manifeste interes pentru istorie și să ceară îndrumarea celor care au mai multă experiență, ca să priceapă, în mod corect, cum au stat lucrurile cândva și de ce trebuie să arătăm recunoștință înaintașilor.
Cu această ocazie, au fost lansate volumele de studii Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire, biografiile episcopilor Miron Cristea și Iuliu Hossu, un număr omagial din cotidianul „Ziarul Lumina” al Patriarhiei Române dedicat Unirii de la 1918 și cartea poștală „Episcopii Unirii”.