Biserica „Vovidenia” – Tăbăcari din municipiul Focșani și-a sărbătorit miercuri, 21 noiembrie 2018, hramul. În lăcașul de cult închinat praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de cinci preoți și trei diaconi. La final, s-a oficiat și o slujbă de pomenire pentru ctitorii și slujitorii sfântului lăcaș, trecuți la cele veșnice.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre semnificația sărbătorii din 21 noiembrie și a explicat că Sfânta Fecioară Maria „nu este doar Maica Mântuitorului Iisus Hristos, ci a devenit și Maica tuturor celor care s-au unit, prin Taina Sfântului Botez, cu Fiul ei. Tocmai de aceea, Sfinții Părinți au numit-o «icoană a Bisericii» […]. La toate slujbele există rugăciuni prin care ne arătăm cinstirea și evlavia față de Maica Domnului”, a subliniat Chiriarhul Buzăului și Vrancei.

Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei a oferit răspunsurile liturgice.

Biserica „Vovidenia” – Tăbăcari are o vechime de peste 300 de ani, fiind resfințită anul trecut de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, în urma unor ample lucrări de restaurare, realizate prin strădania preotului paroh Oscar Frunză – protoiereu al Protopopiatului Focșani II.