Praznicul Întâmpinării Domnului a fost prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii Parohiei Ciorani din comuna vrânceană Pufești, care au participat vineri, 2 februarie 2024, la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate.
Împreună cu Înaltpreasfinția Sa au slujit: pr. Cristinel Popa, protopop al Protoieriei Panciu, pr. paroh Mihai Chiriac, pr. Costică Țucă, de la Parohia Pufești, pr. Nicușor Chiriac, de la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Adjud, și pr. Felix-Teodor Șerban, de la Parohia Pădureni.
În predica adresată credincioșilor, Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a vorbit despre sărbătoarea din 2 februarie, care amintește de aducerea Domnului nostru Iisus Hristos la templul din Ierusalim, la 40 de zile de la nașterea Sa.
„În ziua în care Sfânta Fecioară Maria și bătrânul Iosif L-au luat pe Pruncul Iisus și s-au îndreptat către templul din Ierusalim, Duhul Sfânt l-a îndemnat pe Dreptul Simeon să vină la templu întru întâmpinarea lui Dumnezeu (Luca 2, 25-27), întrupat în Persoana Mântuitorului Hristos. Când Maica Domnului a înaintat cu Pruncul în brațe pe treptele templului, Simeon a simțit și a tresăltat de bucurie, L-a întâmpinat pe Domnul și L-a luat în brațele sale tremurânde, rostind cuvintele rugăciunii «Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne…» (Luca 2, 29-32). Aceasta este o rugăciune prin care bătrânul Simeon Îi cerea lui Dumnezeu să îi permită să părăsească lumea aceasta și să se ducă Dincolo, pentru că a văzut cu ochii lui pe Izbăvitorul, născut dintr-o fecioară, Care a fost promis lumii în toate profețiile Vechiului Testament; Pruncul din brațele sale urma să fie «lumină spre descoperire neamurilor și slava poporului Israel» (cf. Luca 2, 32). Rugăciunea, cântată sau rostită și de credincioși la slujba Vecerniei, exprimă bucuria pe care a trăit-o atunci Dreptul Simeon, dar și bucuria noastră, a noului Israel – care este Biserica lui Hristos –, ori de câte ori ne amintim de acest episod nou-testamentar încărcat de semnificații”, a explicat Arhiepiscopul Ciprian.
Răspunsurile la strană au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.