Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian și sprijinul Sectorului Social-Filantropic și Misionar al Eparhiei Buzăului și Vrancei, în perioada 9-10 decembrie 2016, 50 de copii de la  Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea au beneficiat de un pelerinaj gratuit în nordul Moldovei.

Acțiunea a fost realizată prin Centrul de pelerinaje Sfinții Împărați Constantin și Elena, grupul fiind însoțit de Pr. Răzvan Dănilă, de la Parohia Sfântul Andrei și Sfântul Nectarie din Focșani.

În prima zi a pelerinajului, copiii au vizitat mai multe obiective religioase și culturale, dintre care amintim: Statuia ecvestră a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare de la Podul Înalt, Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, ctitoria voievodului Vasile Lupu, Catedrala mitropolitană, împodobită cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, la care aceștia s-au rugat și închinat.

În a doua parte a zilei, pelerinii au fost introduși în lumea culturală, vizitând Muzeul de Istorie al Moldovei și Muzeul Științei si Tehnicii Ștefan Procopiu, din cadrul Palatului Culturii din Iași, precum și Grădina Botanică. La ceas de seară, au fost așteptați în frumoasa Mănăstire Cămârzani, unde maica stareță le-a oferit bucate calde, după care s-au retras către Cetatea de Scaun a Sucevei, oraș în care au și înnoptat.

A doua zi a pelerinajului a început cu o rugăciune la moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, în mănăstirea ce-i poartă numele. De aici, pelerinii s-au îndreptat spre ținutul mănăstirilor din Bucovina, prima dintre ele fiind Mănăstirea Putna, al cărei muzeu l-au și vizitat. Următorul obiectiv atins a fost chilia Sfântului Daniil Sihastrul, duhovnic al Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfant. Masa de prânz le-a fost oferită copiilor din dragostea și bunăvoința maicilor de la Mănăstirea Sucevița, așezământ monahal ctitorit între anii 1581-1584 de Mitropolitul Gheorghe Movilă. După aceea, grupul de pelerini a ajuns la Mănăstirile Moldovița și Voroneț, care fac parte din patrimoniul mondial UNESCO, alături de biserica din Arbore, Mănăstirile Humor, Pătrăuți, Probota, Sfântul Ioan cel Nou din Suceava și Sucevița, fiind unice în lume prin arhitectură și picturile în frescă.

Pelerinajul a adus mângâiere și bucurie în viața acestor tineri încercați, apropiindu-i mai mult de Dumnezeu și deschizându-le orizontul către cultură, istorie și neam. (Pr. Răzvan Dănilă – Parohia Sfântul Andrei și Sfântul Nectarie din Focșani)