În perioada stării de urgență, 16 martie – 16 aprilie 2020, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul Social-filantropic și misionar și Asociația Femeilor Ortodoxe din Eparhie, a desfășurat mai multe activități de ajutorare concretă a persoanelor vulnerabile, îndeosebi bătrâni și bolnavi, aflați în izolare, oferindu-le atât hrană caldă la domiciliu, cât și pachete consistente cu alimente neperisabile, în valoare de 272.905 lei.
Aceste acțiuni caritabile au fost împărțite în două etape: prima dintre ele a presupus achiziționarea mai multor alimente de post, de primă necesitate, care au fost împărțite persoanelor nevoiașe, în număr de 1.400, identificate de fiecare preot în parohia sa. Cea de-a doua etapă s-a derulat în perioada 6-16 aprilie și a constat în pregătirea și oferirea a 1.500 de pachete cu alimentele necesare pentru toată perioada sărbătorilor pascale. Pe lângă alimentele de bază, în pachete s-au aflat și ouă roșii, cozonac, cărți de rugăciuni, dar și măști de protecție. Ajutoarele au fost oferite de către preoți și voluntari, în condiții de maximă protecție sanitară. Așadar, numărul total al beneficiarilor a fost de 2.900 de persoane.
Pe lângă aceste ajutoare, acordate cu prilejul Sfintelor Paști, pentru a depăși mai ușor problemele cauzate de noua pandemie, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a oferit, zilnic, hrană caldă pentru 140 de persoane, activitate desfășurată, de altfel, pe tot parcursul anului.
Sectorul Social-filantropic și misionar al Eparhiei, în cooperare cu Asociația Femeilor Ortodoxe, va continua șirul acțiunilor de sprijinire a celor aflați în nevoi și în perioada următoare.