Duminică, 9 aprilie 2023, la Catedrala Unirii din municipiul Focșani, cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și „Izvorul Tămăduirii”, sute de credincioși au sărbătorit praznicul Intrării Domnului în Ierusalim. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de doisprezece preoți și patru diaconi.
În omilia rostită, Înaltpreasfinția Sa a explicat înțelesurile duhovnicești ale sărbătorii Floriilor și ale Săptămânii Sfintelor Pătimiri.
„Sâmbăta lui Lazăr și Floriile, ca sărbători ale bucuriei și speranței, fac trecerea către Săptămâna Sfintelor Pătimiri, marcată de slujbe cu totul speciale, pline de dramatism, care reactualizează momentele tragice din viața Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, săptămâna aceasta este una de post aspru, în care trebuie să participăm la sfintele slujbe cu credință și evlavie, meditând la ceea ce s-a întâmplat atunci și, mai ales, la propria noastră viață, la necesitatea răstignirii păcatelor noastre pe altarul crucii personale. În Vinerea Mare, când Îl vom însoți în chip duhovnicesc pe Mântuitorul Hristos pe drumul către mormânt și vom cânta Prohodul, o vom face și cu speranța că ne vom împărtăși de lumina Învierii Sale. Noi știm că după pătimiri și Cruce urmează Învierea”, a subliniat Arhipăstorul Buzăului și Vrancei.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Mixtă a Catedralei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani, dirijată de diac. prof. Ionuț Drilia.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a binecuvântat ramurile de salcie, care au fost împărțite apoi credincioșilor.
În semn de prețuire pentru lucrarea sa pastorală, misionară și edilitară, pr. paroh Ioan Ploscaru a primit rangul onorific de iconom stavrofor.