Mai 1948 a reprezentat începutul valului de arestări în rândurilor legionarilor şi al celor consideraţi astfel de regimul comunist din România. După liste întocmite în baza arhivelor preluate de la „Siguranţa burgheză”, noile organe de represiune au trecut la un impresionant val de arestări, care părea să se sfârşească spre sfârşitul anului 1948. Însă românii sperau la o răsturnare a regimului comunist, prin începerea de către americani a unui nou război împotriva sovieticilor. Mulţi români ameninţaţi cu arestarea de către autorităţile comuniste, care refuzau să se înregimenteze în noul cadru politic, cu un trecut politic în rândurile partidelor istorice, mulţi care considerau că regimul de sorginte sovietică îi va rupe de locurile şi tradiţiile lor, au urcat în munţi, în aşteptarea războiului. Erau intelectuali, ţărani, militari, care considerau că singura soluţie este retragerea în munţi şi apărarea de eventuale atacuri armate ale autorităţilor, până la venirea americanilor. Mulţi români simţeau că este nevoie de o asemenea atitudine. Alături de aceştia se aflau cei rămaşi în satele din zona munţilor, ţărani şi preoţi, care ajutau prin găzduire, cu hrană, diverse lucruri necesare traiului auster din munţi şi bani.
Despre rezistenţa anticomunistă din munţii României s-a scris şi s-a vorbit mult, mai puţin însă despre cea din munţii Buzăului. Conducătorul şi poate iniţiatorul grupului de rezistenţă din munţii Buzăului a fost Cornel Şercăianu, medic veterinar, care provenea dintr-o familie de intelectuali, nepot al profesorului de teologie Şerban Ionescu, din Bucureşti, cu un frate preot la Pleşcoi şi cu multe relaţii în mediul preoţesc buzoian. Acesta scăpase de valul arestărilor începute în mai 1948, însă, pentru apartenenţa sa politică interbelică, era căutat de autorităţile comuniste. În acest timp, Şercăianu a căutat să alcătuiască un grup de rezistenţă, care să se retragă în munţi. În căutarea unor oameni de încredere în rândurile rudelor, al celor cunoscuţi în diferite localităţi înspre munţi, precum Năeni, Pleşcoi, Vintilă-Vodă, Şercăianu era urmărit de organele de represiune. Cei din Securitate au considerat că, alături de cunoştinţele pe care le avea, Şercăianu fusese ajutat cu alimente şi bani îndeosebi de preoţii din aceste localităţi.
Astfel, mulţi preoţi au fost arestaţi în noaptea de 19 spre 20 februarie 1949, într-o operaţiune de anvergură a Securităţii în sate din judeţul Buzău, potrivit documentelor de arhivă pe care le-am consultat, aceştia fiind: Iorgu Ciomag, din Pietroasele-Bădeni, născut la 10 septembrie 1910, în Greceanca, licenţiat în teologie; Gabriel Cocora, din Buzău, născut la 2 martie 1917, în Gohor, judeţul Tecuci, absolvent al Seminarului din Buzău (1938) şi licenţiat în teologie la Bucureşti (1942), diacon la Bucureşti, preot la Odobasca-Vrancea (1943-1947) şi slujitor la Catedrala episcopală din Buzău; Gheorghe Popescu, din Năeni, născut la 10 mai 1925, în Năeni, absolvent al Seminarului Teologic din Buzău şi student în anul II la Facultatea de Teologie din Bucureşti; Pavel Popescu, din Văcăreasca-Glodeanu, născut la 30 ianuarie 1909, în Glodeanu, licenţiat în teologie şi paroh la Văcăreasca; Constantin Sburlan, din Pogoanele, născut la 4 septembrie 1912, în Aliceni, licenţiat în teologie la Bucureşti, paroh la Pogoanele; Ştefan Sburlan, din Aliceni, născut la 10 octombrie 1903, absolvent al Seminarului Teologic din Buzău; Constantin Stoicescu, din Lopătari, născut la 28 ianuarie 1913, în Vintilă Vodă, licenţiat în teologie şi paroh la Rostina; Iacob Tănase, din Merei-Valea Puţului, născut la 28 mai 1916, în Breaza, licenţiat în teologie la Bucureşti (în 1942), hirotonit în octombrie 1942 pentru Parohia Sofiental, Eparhia Cetăţii Albe, după august 1944 slujitor la Măxineni, Brăila, pentru ca din 1946 să fie preot la Merei; şi Ion Zugravu, din Păltineni, născut la 5 ianuarie 1904, în Pănătău, licenţiat în teologie la Bucureşti şi paroh la Păltineni. (Va urma)
Articol semnat de Adrian Nicolae Petcu și publicat în cotidianul Ziarul Lumina
