La Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, luni, 15 martie 2021, în prima zi a Postului Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a citit prima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Răspunsurile la strană au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.

În cuvântul adresat credincioșilor prezenți la slujbă, Ierarhul a vorbit despre exemplele de oameni păcătoși și virtuoși din Sfânta Scriptură, înfățișate în Canonul cel Mare.

„Știu că vă este dragă tuturor această slujbă a Pavecerniței Mari, săvârșită în prima săptămână din Postul Sfintelor Paști, deoarece are în centrul ei Canonul cel Mare de pocăință al Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cretei, ce poate fi cântat sau rostit. Acest canon este mare atât pentru lungimea lui, având 250 de strofe, cât mai ales pentru adâncimea sa teologică și pentru mulțimea exemplelor din Vechiul și Noul Testament cu persoane care fie L-au ascultat pe Dumnezeu și s-au mântuit, fie nu L-au ascultat și, în consecință, și-au pierdut sufletul. Din nefericire, fiecare dintre noi se regăsește mai mult în postura celor care au greșit și nu s-au pocăit. Ce bine ar fi dacă ne-am situa în postura celor care, păcătuind, în cele din urmă, s-au pocăit! Însă, pe lângă exemplele scripturistice, Biserica ne mai oferă și altele din Sfânta Tradiție. Este suficient să ne gândim la Sfânta Maria Egipteanca, despre care cunoaștem că a fost o păcătoasă prin excelență, dar care a avut tăria, în adâncul sufletului, să se ridice din starea de păcat. Și, pentru că a avut curajul de a se ridica din moartea păcatului, Dumnezeu a întărit-o, a luminat-o și a ajutat-o să reziste 47 de ani în pustie, ducând o viață ascetică severă, pe care omul contemporan nu o poate concepe”, a reliefat Părintele Arhiepiscop Ciprian.

În continuare, Înaltpreasfinția Sa a arătat cum trebuie să ne comportăm în perioada Sfântului și Marelui Post.

„Biserica ne îndeamnă să fim mai atenți cu noi înșine, să ne împăcăm unii cu alții și să pornim cu bucurie în călătoria Postului, știind că, pe parcursul acesteia, vom avea parte de multe popasuri duhovnicești și de slujbe minunate, care ne vor ajuta să rămânem cu mintea îndreptată spre cele de sus și să rezistăm tentațiilor societății în care trăim, marcată de consumism și hedonism”, a spus Arhipăstorul Buzăului și Vrancei.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citește pe fragmente, în prima săptămână din Postul Paștilor, în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Pavecerniței Mari, iar miercuri, în săptămâna a cincea din Post, se citește integral, în cadrul slujbei numite „Denia Canonului cel Mare”.