În prima zi a Postului Sfintelor Paști, luni, 19 februarie 2018, credincioșii buzoieni s-au rugat împreună cu ierarhul lor, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiu. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Pavecernița Mare, în cadrul căreia a citit prima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a vorbit despre semnificația postului și despre profunzimea ideilor cuprinse în Canonul cel Mare.
„Fiecare strofă a acestui canon este precedată de stihul «Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!», care arată conștientizarea stării de păcat și dorința de îndreptare. Biserica ne îndeamnă ca, în toată perioada Postului Mare, să ne curățim cât mai mult posibil mintea și inima de gânduri rele și să ne ferim de fapta cea rea, astfel încât să trăim în chip autentic bucuria sărbătorilor de Paști. Nimeni nu este fără de păcat. Suntem oameni supuși greșelii, neputincioși, ne poticnim de multe ori. Părinții Bisericii ne încurajează să ne ridicăm de fiecare dată, iar ridicarea presupune conștientizarea faptei, exprimarea căinței sau a părerii de rău și, apoi, exercitarea pocăinței. Lacrimile de pocăință sunt cele care ne spală sufletul întinat de păcate”, a subliniat Arhipăstorul Buzăului și Vrancei.
La slujbă au participat și elevii Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul”, care au oferit răspunsurile liturgice.