Sâmbătă şi duminică, credincioşii din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei vor avea ocazia să cinstească moaştele Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu, care vor fi aduse în pelerinaj de la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Capitală, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Programul manifestărilor de cinstire a Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi de comemorare a moştenirii lor culturale şi bisericeşti va începe vineri, 19 septembrie, cu Simpozionul omagial „Cinstire Sfinţilor Martiri Brâncoveni“, care va avea loc la Sala Mare a Consiliului Judeţean Buzău. La simpozion vor conferenţia academicieni, profesori universitari, oameni de cultură, monahi, invitaţi din ţară şi străinătate.

SÂMBĂTĂ, 20 SEPTEMBRIE

09:00 Primirea Icoanei Maicii Domnului Hodighitria de la Mănăstirea Dălhăuţi la Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului” şi aşezarea ei spre închinare în aghiazmatarul de lângă catedrală

10:00 Întâmpinarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel care aduce moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu la Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului” şi aşezarea acestora spre închinare în aghiazmatarul de lângă catedrală

10:15 Slujba doxologiei şi cuvântul de întâmpinare al Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

10.40 Cuvântul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel

11:00 Paraclisul Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului”, cu participarea grupului psaltic „Sfântul Ioan Damaschin”, dirijat de Arhidiaconul Alexandru Bârsan

11:30 Pelerinaj la ctitoriile brâncoveneşti din Eparhie: biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la fosta Mănăstire Bordeşti, pictură de Pârvu Mutu, biserica fostei Mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului” de la Râmnicu Sărat, ctitoria Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu şi a Spătarului Mihail Cantacuzino, pictură de Constantinos, Ioachimos şi Pârvu Mutu, biserica „Înălţarea Domnului” de la fosta Mănăstire Băbeni, pictură de Ioachimos şi biserica „Soborul Sfinţilor Voievozi Mihail şi Gavriil” de la Schitul „Sfinţii Arhangheli”-Berca, pictură de Pârvu Mutu. Participanţii la pelerinaj sunt conferenţiarii şi invitaţii care nu vor participa la sfinţirea Palatului Brâncovenesc-Reşedinţă Arhiepiscopală.

12:30 Sfinţirea Palatului brâncovenesc – Reşedinţa arhiepiscopală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, în prezenţa ierarhilor invitaţi, a membrilor Permanenţei şi a autorităţilor de stat

20:00 Slujba Privegherii – Vecernia mare, Litie, Utrenie – în cinstea Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului”

DUMINICĂ, 21 SEPTEMBRIE

08:00 Acatistul Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului” şi ceasurile

09:00 Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului”, cu participarea Coralei „Neagu Ionescu”, dirijată de Dl Gianin Oprea

18:00 Concert de muzică bizantină susţinut de protopsaltul Arhimandrit Nikodimos Kabarnos de la Arhiepiscopia Athenei şi Corul bizantin „Sfântul Ioan Damaschin” al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, dirijat de Arhidiaconul Alexandru Bârsan

21:00 Slujba de mulţumire pentru prezenţa moaştelor Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu şi a Icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” de la Mănăstirea Dălhăuţi la Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului”

LUNI, 22 SEPTEMBRIE

08:00 Slujba de sfinţire a bisericii mari de la Mănăstirea Brazi, cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” şi „Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi”, cu participarea  Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, a Preasfinţitului Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a Preasfinţitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi a Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în prezenţa moaştelor Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu şi ale Sfântului Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei.

09.30 Sfânta Liturghie arhierească săvârşită în biserica mare a Mănăstirii Brazi.