Proiectul catehetic «Maica Vieţii, Ocrotitoarea noastră»

În perioada bisericească a Postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august 2015), Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, prin Biroul de catehizare, propune parohiilor din eparhia noastră următoarele activităţi cu rol catehetic:

1. Oficierea, prin rotaţie, a Acatistului şi Paraclisului închinate Maicii Domnului, urmată de ocateheză (vezi schiţele  de cateheză, în Anexă) – ex: miercuri, 5 august → Paraclisul Maicii Domnului / vineri, 7 august → Acatistul Adormirii sau al Maicii Domnului; miercuri, 12 august → Paraclisul + vineri, 14 august → Acatistul Adormirii sau al Maicii Domnului; dacă parohia are deja un program liturgic fixat prin tradiţie proprie (Taina Sf. Maslu, Agheasmă Mică etc., atunci cateheza va urma acestor slujbe). În funcţie de contextul parohial, desfăşurarea catehezei poate lua forma clasică (cu treptele didactice cunoscute) sau a dialogului catehetic moderat de preot. Tema (temele) vor fi propuse şi afişate, de la începutul Postului, la avizierul locaşului de cult, sub forma unor invitaţii parohiale.

2. Pentru a crea un context catehetic global, cuvântările rostite în această perioadă (predicile celor două duminici şi, eventual, cele ocazionale) vor include referiri mai ample la rolul duhovnicesc extrem de important al Maicii Domnului.

3. Organizarea unei mici agape, cu tinerii şi copiii grupului de cateheză, în cadrul căreia să fie discutată tema Maica Domnului, Ocrotitoarea noastră; discuţiile pot fi precedate de o scurtă lectură din scrierile mariologice ale Sfinţilor Părinţi sau o la fel de scurtă incursiune în imnografia ortodoxă consacrată Maicii Domnului (selecţia va fi făcută direct din cărţile de cult); este preferabil ca această întrunire să aibă loc spre finalul perioadei vizate, dându-i catehetului timp suficient pentru abordarea temei generale în predicile celor două duminici ale Postului sau/şi în catehezele premergătoare.

4. Memorarea unor rugăciuni închinate Maicii Domnului (pentru cei mai mici) sau concurs de eseuri (pentru adolescenţi) pe teme legate de persoana Maicii Domnului (ex.: Viaţa Maicii Domnului, Cum ne ajută Maica Domnului?, De ce o cinstim şi ne rugăm Maicii Domnului?, Acatistele şi Paraclisul Maicii Domnului – mijloace de întărire şi creştere duhovnicească);

5. În contextul tematicii anuale – Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur – pot fi tratate şi alte subiecte catehetice, cum ar fi: Parohia – marea familie din Biserică, Cunoaşterea Sfintei Scripturi în concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur;Parohie şi Liturghie; „Liturghia fratelui”; Cunoaşterea lui Dumnezeu ş.a.

6. O excursie la una dintre mănăstirile eparhiei;

ANEXE:

Dumnezeu şi omul, în spaţiul unei căutări reciproce

Cunoaşterea lui Dumnezeu (model de cateheză clasică)**

Chiar dacă lumea actuală, în frământările ei seculariste, alege să ignore şi chiar să nege prezenţa divină, adâncind astfel o criză a valorilor spirituale, sufletul uman, născut din iubirea Sfintei Treimi, resimte o absenţă profundă. Tentat de perspectiva autonomiei suficiente, omul de azi Îl neagă pe Dumnezeu înainte de a-L (re)cunoaşte. Tocmai din acest motiv, Biserica şi fiecare creştin în parte trebuie să caute permanent izvorul autentic al cunoaşterii lui Dumnezeu.

I. Pregătirea aperceptivă

Ca fiinţe raţionale, create după chipul lui Dumnezeu şi menite să ne împlinim spiritual prin asemănarea cu El, avem vocaţia înnăscută de a ne cunoaşte Ziditorul. Simţim, astfel, „dorul după Dumnezeu” (Sf. Maxim Mărturisitorul), îndemnul lăuntric de a-I înţelege însuşirile, gândirea, voinţa, manifestările, în vederea unei cât mai strânse legături cu El. Aceasta mai cu seamă ştiind că Dumnezeu nu este o entitate impersonală, distantă („muta şi neclintita identitate”, după cunoscuta expresie blagiană), neimplicată în existenţa creaturală, ci este Fiinţa absolută Care Se manifestă personal, activ şi proniator în viaţa noastră.

II. Anunţarea temei

Iată de ce, în cateheza de faţă vom învăţa cum Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu.

III. Tratarea

Întâi de toate, trebuie să ştim că Dumnezeu este Cel care oferă premisele acestui dialog, revelându-Se oamenilor în diverse moduri. El Se manifestă „la început” ca „Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute” (Simbolul de credinţă). Aducând lumea din nefiinţă la fiinţă, înzestrând-o cu raţionalitate, cu frumuseţe şi cu legi naturale după care să existe ordonat, nu haotic, Dumnezeu Se descoperă ca înţelepţiune desăvârşită (principiul Creaţiei este Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu, Logosul sau Înţelepciunea), atotputernic şi iubitor. Noi, oamenii, dornici de a accede la misterul realităţii divine, deducem aceste însuşiri ale lui Dumnezeu din manifestările Sale, adică din ceea ce teologia ortodoxă numeştehar sau energii dumnezeieşti necreate. Acestea constituie singurul mijloc prin care Dumnezeu poate fi cunoscut şi înţeles, adâncul intim al firii Lui râmânându-ne inaccesibil. Conştientizând acest lucru, Apostolul Pavel afirmă că Dumnezeu „locuieşte întru lumină neapropiată”, fiind „Cel pe care nimeni dintre oameni nu L-a văzut şi nici nu poate să-L vadă” (I Tim. 6, 16). Altfel spus, în viaţa aceasta posibilitatea cunoaşterii lui Dumnezeu este limitată, parţială. Abia în viaţa viitoare „Îl vom vedea aşa cum este” (I Ioan 3, 2). Ca modalitate de accedere la la conţinutul de viaţă al Dumnezeirii, spiritualitatea ortodoxă de factură isihastă (isihia = liniştirea fiinţei prin repetarea continuă a numelui hristic, proces care culminează în vederea luminii taborice sau „unirea cu Dumnezeu prin har” + „Isihia este graiul lumii care va veni” – Sf. Efrem Sirul) cultivă apofatismul sau cunoaşterea prin experienţă mistică. Evităm, astfel, a-L limita pe Dumnezeu la o sumă de atribute (fie ele şi superlative), căutându-L mereu dincolo de acestea, într-un urcuş duhovnicesc infinit.

Cunoaşterea naturală

Observând mediul înconjurător şi propria natură, mintea umană le categoriseşte ca efecte ale unor cauze, iar pe acestea din urmă, sintetizându-le, le identifică drept lucrarea lui Dumnezeu. Ordinea caracteristică lumii create, esenţa ei pozitivă şi finalitatea ei înaltă îl conduc pe omul credincios la concluzia că toate au ieşit din mâinile unui Creator transcendent. Mărturia psalmistului este binecunoscută: „Cerurile spun (dau mărturie, constituie o dovadă despre, n.n.) slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria” (Ps.18, 1). La rândul său, Apostolul Pavel ne încredinţează că „încă de la facerea lumii, cele nevăzute ale Lui – adică veşnica Sa putere şi dumnezeirea – prin cugetare se văd din făpturi” (Rom. 1, 20). Cele văzute devin, astfel, simboluri ale puterii creatoare şi providenţiale nevăzute a lui Dumnezeu. Posibilitatea cunoaşterii naturale se întemeiază, deci, pe facultatea intelectuală a omului, în virtutea căreia acesta Îi atribuie lui Dumnezeu însuşiri pe care le deduce din prezenţa şi lucrările Lui în lumea creată.

Cunoaşterea supranaturală

Constituie o modalitate superioară de a pătrunde tainele Dumnezeirii. Ea este posibilă datorită unei revelaţii speciale din partea lui Dumnezeu, făcută întâi prin oameni aleşi în acest scop (patriarhi, profeţi, misionari), apoi, culminant, prin Însuşi Fiul Său înomenit, Mântuitorul Iisus Hristos. Faptul acesta este evidenţiat în Sfânta Scriptură: „În multe rânduri şi-n multe feluri grăindu-le Dumnezeu odinioară părinţilor noştri prin proroci, în zilele acestea de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul” (Evr. 1, 1). Istoria şi teologia biblică dovedesc cu prisosinţă această descoperire progresivă a lui Dumnezeu în viaţa poporului ales şi a întregii omeniri. Dumnezeu ni Se revelează, deci, prin cuvântul transmis de către profeţii insuflaţi de Duhul Sfânt şi, în perioada Noului Testament, prin Evanghelia Fiului Său, continuată de Sfinţii Apostoli. Avem, aşadar, a dobândi cunoştinţe despre Dumnezeu din Sfânta Scriptură şi din Sfânta Tradiţie, cele două mijloace fundamentale de păstrare şi transmitere a Revelaţiei. Cu ajutorul credinţei, omul asimilează cuvântul lui Dumnezeu, angajându-se consecvent în slujirea Lui. Prin eliberarea de patimi şi practicarea virtuţilor, mai ales a iubirii creştine, „calea care le întrece pe toate” (I Cor.12, 31), se apropie duhovniceşte de Creator, ajungând să-I înţeleagă mesajul şi să-I urmeze voia. Sfântul Ioan Evanghelistul mărturiseşte, în acest sens: „tot cel ce iubeşte este născut din Dumnezeu şi-L cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte, nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 7-8).

În mod complementar, pe Dumnezeu Îl putem cunoaşte şi pe cale existenţială, din împrejurările vieţii, atunci când, uneori, prin pronia Sa pedagogică, El ne mustră cu neîmpliniri, greutăţi şi suferinţe sau, alteori, ne îndrumă cu ajutorul unor experienţe sociale pline, în final, de învăţăminte. Pentru omul receptiv, acestea sunt semne ale prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu în viaţa sa, care îl sensibilizează şi îi sporesc înţelegerea.

Toate acestea converg în experienţa personală a harului sacramental (sfinţitor), în viaţa liturgică a Bisericii, cea mai adâncă şi împlinitoare formă de cunoaştere a lui Dumnezeu. Prezent în Sfintele Taine, direct şi personal în Sfânta Euharistie, Fiul lui Dumnezeu – întrupat, jertfit, înviat şi revenit în sânul Sfintei Treimi – Se comunică tuturor celor care trăiesc în duhul învăţăturii Sale. În cadrul Sfintei Liturghii, împărtăşirea euharistică responsabilă, adică pregătită spiritual prin rugăciune curată, post şi despătimire, are ca efect „iertarea păcatelor şi viaţa de veci”, devenind astfel izvorul şi ţinta întregii spiritualităţi creştine.

IV. Recapitularea

Reţinem, aşadar, că a-L cunoaşte pe Dumnezeu este o dorinţă fiinţială a omului purtător de chip divin. „Neliniştit este sufletul meu, Doamne, până ce se va odihni întru Tine!”, exclamă Fericitul Augustin în Confesiunile sale. În acest scop, Dumnezeu nu Se ascunde, ci Se descoperă umanităţii.

V. Asocierea

După modelul Persoanelor dumnezeieşti Care, în vederea comuniunii desăvârşite în iubire, se cunosc reciproc, tot aşa şi noi, „partenerii de dialog” ai lui Dumnezeu suntem chemaţi la o cunoaştere cât mai înaintată a voii Lui.

VI. Generalizarea

Cunoaşterea lui „Dumnezeu Cel viu” (Mt. 16, 16) echivalează cu veşnicia, pe care ne-o dorim pentru sufletele noastre: „Viaţa veşnică aceasta este: să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (In. 17, 3).

VII. Aplicarea

Sfinţii Părinţi ne îndeamnă unanim să-L cunoaştem pe Dumnezeu printr-o modalitate concretă: împlinindu-I poruncile. Sfântul Vasile cel Mare vorbeşte, în acest sens, despre „gândul Lui conţinut în poruncă”, iar în chip cu adevărat profund, înţelepciunea filocalică ne spune că Dumnezeu este „ascuns” în poruncile Sale, iar noi Îl putem găsi doar împlinindu-le. Prin urmare, modul direct şi practic de a-L cunoaşte pe Dumnezeu este mobilizarea puterilor noastre sufleteşti şi fizice spre urcarea scării mântuitoare a poruncilor sfinte.

Bibliografie (pentru catehet, însă poate fi recomandată, în anumite condiţii, şi celor doritori dintre participanţii la cateheză):

Pr. prof. dr. Ioan Bria, Comentariu la catehismul ortodox. 12 sinteze catehetice, Sibiu, Editura «Oastea Domnului», 2000.

Paul Evdokimov, Cunoaşterea lui Dumnezeu în tradiţia răsăriteană. Învăţătură patristică, liturgică şi iconografică, traducere, prefaţă şi note de Pr. dr. Vasile Răducă, Bucureşti, Editura Christiana, 1995.

Pr. prof. dr. Vasile Gordon, Cateheze pastorale pe înţelesul tuturor, Bucureşti, Editura Sophia, 2012.

Scenariu de cateheză interactivă (dialog catehetic)

FINALITATEA CATEHETIC-FORMATIVĂ: cunoaşterea învăţăturii ortodoxe despre Maica Domnului + apropierea duhovnicească de persoana Maicii Domnului

LOCUL DESFĂŞURĂRII: în biserică, în incinta Centrului cultural-catehetic parohial (Ccc) sau chiar în natură

ETAPE: 1) introducerea şi propunerea temei 2) expunerea (descoperirea) 3) dialogul 4) concluziile

TIMPUL DESFĂŞURĂRII: 40 de minute

1) Introducerea şi propunerea temei → preotul-catehet se va îngriji ca spaţiul şi ambientul care vor găzdui cateheza să fie cât mai plăcute şi stimulative. Va stabili întâlnirea la o oră convenabilă pentru toţi participanţii, fără niciun fel de condiţionare. Colocviul va începe cu o rugăciune scurtă închinată Maicii Domnului, pe care, de preferinţă, nu o va rosti preotul, ci unul dintre participanţi, membru al grupului catehetic. Dacă este posibil, rugăciunea se va rosti împreună. Intrarea în temă se va face treptat, lin, fără formulări abrupte şi, mai ales, evitându-se limbajul teologic de specialitate (ex.: supravenerare, hiperdulia, temei dogmatic, pururi-feciorie, interconfesional, vetero-testamentar, patristic ş.a.), în favoarea simplităţii expresive, a tonului ludic şi a atmosferei conviviale. Preotul va alege, din mai multe, una sau cel mult două referinţe biblice despre Maica Domnului, pe care îşi va construi expunerea (ex.: episodul Buneivestiri – Lc. 1, 28-35).

2) Descoperirea → catehetul va accentua sintagma Născătoare de Dumnezeu, ca reprezentativă pentru Maica Domnului, dar, în egală măsură, va evidenţia şi slujirea ei duhovnicească (gândurile şi lacrimile Maicii Domnului pentru Fiul ei, mijlocirea de la nunta din Cana Galileii, istorisirea din sinaxar despre Adormire, referirile permanente din cultul Bisericii, expresiile deosebit de sugestive din Acatiste ş.a.)

3) Conversaţia → va ocupa majoritatea timpului acordat (preferabil dublu faţă de etapa expozitivă) şi va căuta să valorifice şi forme elementare de joc didactic. Întrebările nu vor fi adresate doar de preot, ci şi de către membrii grupului. De asemenea, aceştia se pot interoga reciproc, astfel încât întrunirea să aibă un real caracter interactiv. Cu excepţia fondului dogmatic, spontaneitatea şi creativitatea nu vor fi îngrădite în niciun fel. Preferabil este ca, în discuţii, preotul să aibă un rol discret (şi plăcut) de moderator, evitând pe cât este posibil orice urmă de intransigenţă didactică.

4) Concluziile → vor relua, sub formă diferită şi esenţializată, învăţăturile dezbătute, dar şi rezultatul dialogului în sine. Preotul-catehet va scoate în relief şi dimensiunea practic-duhovnicească a credinţei teotokologice (rugăciune – îndemn la citirea Paraclisului şi Acatistului, urmarea modelului moral desăvârşit al Maicii Domnului – virtuţile ei excepţionale etc.) Pot fi luate în considerare şi nişte subiecte de cercetare individuală sau de grup, însă fără un grad de complexitate prea mare. Întâlnirea catehetică se va finaliza cu o mică agapă creştinească.

Bibliografie:

Viu este Dumnezeu. Catehism ortodox, Alba-Iulia, Editura Reîntregirea, 2009 (pentru catehet şi membrii grupului).

†Justinian Chira, Viaţa Maicii Domnului, Cluj, 1986.

Pr. Adrian Dinu, Maica Domnului în teologia Sfinţilor Părinţi, Iaşi, Editura Trinitas, 2004 (pentru catehet)

Pr. Vasile Gordon, Cateheze pastorale pe înţelesul tuturor, Bucureşti, Editura Sophia, 2012 (pentru catehet şi membrii grupului)

Pr. Marius Ciobotă

Inspector eparhial pentru cateheză parohială