Clădirea în care funcționează Protoieria Buzău I a fost resfințită joi, 23 mai 2024, în urma finalizării unor importante lucrări de renovare, amenajare și dotare a sediului administrativ. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în prezența părinților consilieri eparhiali, a protoiereilor din ambele județe ale Eparhiei, a preoților, monahilor și monahiilor din protopopiat.
Ziua a debutat cu Sfânta Liturghie, săvârșită de pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, în Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, împreună cu pr. Ionuț Constantin, consilier eparhial, pr. protopop Constantin Călin și preoții coordonatori ai cercurilor pastorale din cadrul Protoieriei Buzău I.
În cuvântul rostit cu această ocazie, Părintele Arhiepiscop Ciprian i-a felicitat pe toți cei care au contribuit la modernizarea edificiului.
„Ceea ce ați realizat, preacucernici părinți, ați făcut pentru voi și pentru demnitatea Bisericii. În rândul tuturor instituțiilor publice, unitățile bisericești trebuie să dea un exemplu de bune practici și în ceea ce privește grija față de aspectul exterior al sediilor în care slujitorii lor își desfășoară activitățile specifice. Oricine intră într-un astfel de așezământ bisericesc va fi impulsionat să aibă o atitudine corespunzătoare, una de respect, față de cea mai veche instituție din țara noastră, Biserica Ortodoxă Română, care s-a dezvoltat și organizat potrivit demnității sale de așezământ, deodată, dumnezeiesc și omenesc. Implicându-vă în ducerea la bun sfârșit a proiectului de reabilitare a sediului protoieriei din care faceți parte, v-ați respectat pe frățiile voastre înșivă și ați invitat la respect față de Biserică pe toți cei ce vor păși pragul acestei instituții, care presupune dragoste față de aproapele, dar și multă disciplină, sobrietate și rânduială în toate; fără aceste valori creștine nu ne putem desfășura, așa cum se cuvine, activitatea noastră bisericească. Vă felicit și, totodată, vă mulțumesc pentru faptul că ați receptat corect, cu bunăvoință și înțelegere, apelul părintelui protoiereu referitor la necesitatea finalizării cu succes a acestui obiectiv ce vă onorează”, a precizat Ierarhul.
La final, Chiriarhul Buzăului și Vrancei i-a oferit părintelui Constantin Călin Diploma de vrednicie „Episcopul Chesarie” cu insignă, în semn de apreciere pentru activitatea sa pastoral-misionară și administrativ-gospodărească, în calitate de protopop al Protoieriei Buzău I, demnitate pe care o ocupă din data de 1 martie 2015. De asemenea, mai mulți preoți pensionari din cadrul protoieriei, dar și persoanele care au ajutat la înnoirea imobilului, au primit din partea Arhipăstorului lor câte o icoană și un buchet de flori.
Construit în anul 1898, sediul Protoieriei Buzău I a trecut, în perioada 2013-2014, prin reparații capitale: modificarea acoperișului, schimbarea învelitorii de tablă, tencuieli exterioare și interioare, recompartimentarea interiorului, dotarea cu mobilier și aparatură nouă, în timpul slujirii ca protopop a preotului Sorin Pană. După încheierea acestor lucrări, în data de 11 noiembrie 2014, clădirea a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.
În ultimii 9 ani, sub coordonarea părintelui protopop Constantin Călin și prin contribuția financiară a parohiilor și mănăstirilor din Protoieria Buzău I, s-au efectuat următoarele lucrări: renovarea subsolului și a căii de acces a acestuia (2016); construirea unei magazii pentru depozitarea lumânărilor și a obiectelor de colportaj (2017); renovarea și igienizarea spațiilor interioare și exterioare ale edificiului, precum și a curții acestuia, recompartimentarea Casieriei, dotarea cu mobilier nou a spațiilor destinate Serviciului Contabilitate și Casieriei, respectiv a holului de primire, refacerea sistemului termic de încălzire, pavarea curții protoieriei și reabilitarea împrejmuirilor (2021-2023).