În Duminica a treia după Sfintele Paști, afierosită femeilor mironosițe, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, la inițiativa pr. Paul Gavrilă, protopop al Protoieriei Pătârlagele, și a dnei Neluța-Mirela Furtună, președintele Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe Române din Eparhie (SNFOR-ABV), biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe” din orașul Nehoiu a fost gazda unui eveniment dedicat celebrării femeilor creștine.
În deschidere, pr. paroh Bogdan Furtună a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmis cu prilejul acestei duminici, fiind urmat de prelegerea susținută de dna președinte Neluța-Mirela Furtună, cu tema „Rolul femeii creștine în Biserică și provocările lumii contemporane”, în care a fost evidențiată importanța implicării femeii în Biserică, ca semn al dragostei și devotamentului ei față de Hristos, avându-le mereu ca modele pe femeile mironosițe, primitoarele bucuriei Învierii.
În continuare, dle Simona Bănică, Florina Pelmuș și Elena Stoica, membre active ale Societății din cadrul Protoieriei Pătârlagele, au împărtășit din experiențele dumnealor, exprimându-și recunoștința față de Întâistătătorul Eparhiei noastre, care a readus la viață SNFOR-ABV și ne-a oferit bucuria șansei de a activa în Biserică și în societate. Fiecare doamnă a scos în evidență faptul că cea mai mare răsplată a implicării dumnealor este creșterea spirituală a tinerilor, prin intermediul activităților desfășurate, aceștia devenind, pe zi ce trece, mai conștienți de importanța valorilor moral-creștine transmise lor.
Spre final, pr. protoiereu Paul Gavrilă a subliniat rolul deosebit al femeii în Biserică, mai ales în vremurile de astăzi, când aceasta este chemată să se jertfească pe altarul familiei și al educației, înfruntând nenumărate provocări. De asemenea, a accentuat faptul că femeia constituie un factor de echilibru în Biserică, familie și societate, felicitând pe cele aproximativ 55 de doamne prezente pentru implicarea în viața parohiilor din care provin.
Femeile creștine sunt acelea care veghează la creșterea spirituală a tinerilor, formându-i – prin cuvânt și exemplu personal – ca vrednici creștini, devotați Bisericii lui Hristos și neamului nostru, urmând să educe în spirit evanghelic, la rândul lor, pe propriii fii, pentru a deveni ei înșiși apărători ai valorilor moral-spirituale și ai dreptei credințe în viitor. Să învățăm, așadar, de la femeile mironosițe și să punem în practică smerenia curajului și bucuria înțelegerii!
Înaintașele noastre – cel puțin cele din perioada interbelică – au fost femei vrednice de toată recunoștința și jertfelnice, care au purces, atunci când toată lumea era preocupată, mai degrabă, de poziția socială sau materială proprie, la înființarea, sub oblăduirea Bisericii, a Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române. După desființarea ei de către autoritățile comuniste, în 1948, Societatea a fost reactivată la nivelul Eparhiei noastre, în 2019, din inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian.
Prof. Neluța-Mirela Furtună
Președintele SNFOR-ABV