Casa Regală a României a anunțat că Majestatea Sa Regele Mihai I al României a trecut la cele veșnice marți, 5 decembrie 2017, la ora 13:00.

În data de 6 noiembrie 2017, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu s-au întors în Elveția, pentru a fi alături de Regele Mihai, a cărui stare de sănătate se agravase.

Regele Mihai a împlinit vârsta de 96 de ani în 25 octombrie 2017. Majestatea Sa a decis să se retragă din viaţa publică în luna martie a anului 2016, Casa Regală fiind reprezentată în toate acţiunile publice de fiica sa Margareta.


Mihai I a fost regele României în perioadele 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947. La sfârșitul anului 1947, regele a fost constrâns de comuniști să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.

În ianuarie 1948, a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă fără rezultat. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit în Versoix, Elveția. În familia regală, s-au născut cinci fiice: principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria.

Sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, regele a reprimit cetățenia română și i-au fost retrocedate o parte din proprietăți. În martie 2016, a fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea din viața publică.

Sursa: basilica.ro