Biserica Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Buzău a îmbracat haine de sărbătoare, cu prilejul hramului. Slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată, luni seară, 13 octombrie 2014, de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.
La final, ierarhul a ţinut şi un cuvânt de învăţătură, în care a evocat personalitatea Sfintei Cuvioase Parascheva.
„Poporul român şi ţara noastră au fost binecuvântate cu această binecuvântare cerească de a fi ocrotite de mai mulţi sfinţi, între care străluceşte, în chip deosebit, Sfânta Cuvioasă Parascheva. Nu avem foarte multe informaţii despre copilăria ei şi este impresionant faptul că, deşi nu cunoaştem multe din viaţa sa, Sfânta Parascheva a întrecut în evlavia şi cultul de care s-a bucurat din partea poporului român pe mulţi alţi sfinţi, fie ei odrăsliţi de neamul românesc, fie de alte neamuri, dar care, înaintea lui Dumnezeu, sunt egali şi strălucesc toţi, căci prin ei Se preaslăveşte Dumnezeu Cel Preaînalt, aşa cum se spune într-un psalm: «Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi» (Psalmul 67, 36)“, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian.
Locaşul de cult aflat sub ocrotirea Sfintei Parascheva a fost construit în perioada 1938-1957, fiind restaurat şi înfrumuseţat, în ultimii ani, prin strădania preotului paroh Gheorghe Sava-Popa.