Cu prilejul prăznuirii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, credincioşii Parohiei buzoiene Movila Banului au participat în număr mare la Sfânta Liturghie de la biserica „Sfânta Treime“. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, împreună cu un sobor de slujitori.
„După praznicul Bobotezei, s-a rânduit ca ziua următoare să fie închinată celui care a îndeplinit un rol determinant în Botezul Domnului – Sfântul Proroc Ioan. Prin urmare, nu se putea petrece Botezul Mântuitorului Hristos la râul Iordan fără Sfântul Ioan Botezătorul, aşa cum nu putea să aibă loc Naşterea Pruncului Iisus la Betleem sau întruparea Fiului lui Dumnezeu fără Sfânta Fecioară Maria. De aceea, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au hotărât ca a doua zi după un praznic important – cum a fost Naşterea Domnului sau Botezul – să fie închinată persoanei care a îndeplinit cel mai important rol în evenimentul respectiv. Aşadar, ziua de astăzi este dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre prorocii Vechiului Testament şi ultimul, totodată, puntea de legătură dintre Vechiul Testament şi Noul Testament“, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Lăcaşul de cult a fost ridicat în perioada 1990-1993, sub îndrumarea preotului paroh, Dimitrie Tudor, şi cu sprijinul enoriaşilor.
În apropierea sfântului lăcaş se află în curs de construire o casă praznicală şi o clopotniţă.