În a treia zi de Crăciun, miercuri, 27 decembrie 2017, credincioșii focșăneni au primit binecuvântarea arhipăstorului lor. La sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ștefan, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie, în biserica Parohiei „Sfântul Dumitru” – Uzină din municipiul Focșani. Cântările liturgice au fost interpretate de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.
Din soborul slujitorilor au făcut parte: Pr. Marian Gegea – consilier eparhial la Sectorul Cimitire, Monumente și Servicii Funerare, Pr. Năstase Ceaușu – parohul bisericii „Sfântul Dumitru” – Uzină din Focșani, Pr. Alexandru Capră – fostul paroh, și Pr. Ovidiu-Mihail Ceaușu – Parohia „Sfântul Ilie” – Odobești.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a vorbit despre viața și virtuțile Sfântului Arhidiacon Ștefan, primul martir al Bisericii, un model de viețuire creștină. Totodată, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe toți cei ce poartă numele de Ștefan sau derivate ale acestuia.
La final, părintele Năstase Ceaușu i-a mulțumit ierarhului locului pentru vizita pastorală și i-a dăruit o icoană a Sfântului Antonie cel Mare, al doilea ocrotitor al lăcașului de cult.
Biserica a fost ctitorită de căpitanul Serdar Vicol, fiind atestată documentar în 1696 și închinată Mănăstirii Agapia în 1698. Construit inițial din lemn, lăcașul de rugăciune a fost refăcut din zid între anii 1700-1705.