Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a fost cinstit, duminică, 20 iulie 2014, la Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ şi „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Buzău, de un mare număr de credincioşi. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat trăsăturile distinctive ale personalităţii Sfântului Proroc Ilie: „Sunt două personalităţi ale Vechiului Testament, Enoh şi Ilie, care nu au gustat moartea biologică, înţeleasă ca despărţire a sufletului de trup. De atunci şi până astăzi, în conştiinţa poporului evreu s-a păstrat această aşteptare că Ilie va veni. Când Sfântul Ioan Botezătorul propovăduia şi, cu multă intransigenţă, îi mustra pe contemporani, foarte mulţi dintre evrei aveau impresia că Ioan Botezătorul este însuşi Ilie. Mântuitorul Hristos chiar a rostit un cuvânt destul de greu, care trebuie priceput şi nuanţat, când a fost întrebat: «Pentru ce dar zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?» (Matei 17, 10). El a răspuns: «Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate. Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit… » (Matei 17, 11-12), de unde unii au tras concluzia că Ioan Botezătorul a fost reîncarnarea prorocului Ilie. Nicidecum! Mântuitorul S-a referit la Sfântul Ioan Botezătorul, pe care metaforic l-a asemănat cu Ilie, tocmai datorită faptului că semănau între ei, în ceea ce priveşte râvna pentru păstrarea dreptei credinţe“.

Cu acest prilej, ierarhul l-a prezentat pe părintele Florentin Duca, noul protopop de Buzău II şi preot coslujitor la Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“.

La slujbă au participat credincioşi din întreg municipiul Buzău.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu“ a Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.