A devenit deja o tradiție ca, săptămânal, membrele Asociației Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei să se reunească în șezătoare la sediul Asociației din municipiul Buzău. Ultima întâlnire a avut loc joi, 27 ianuarie 2022, fiind dedicată evocării Unirii Principatelor Române de la mijlocul secolului al XIX-lea.
În timp ce mâinile harnice lucrau, tot din dragoste de patrie, ca să nu se piardă bruma de identitate ce ne-a mai rămas, pe lângă amintirea datelor istorice, au fost strecurate povestioare despre femeile care au susținut ideea de unire. Printre acestea a fost amintită Ecaterina Conachi Vogoride care, prin publicarea unor scrisori, a făcut posibil un rezultat favorabil pentru unioniști. Deși nu sunt trecute în cărțile de istorie, multe dintre înaintașele noastre au avut un rol esențial în creșterea poporului român, dând fii vrednici acestei țări.
„Scopul activității noastre a fost de a ne aminti de curajul femeilor creștine care și-au iubit patria și care au luat atitudine în fața străinilor ce mușcau din trupul țării. Noi suntem datoare să ducem mai departe aceste valori și să le transmitem copiilor și comunității, prin desfășurarea de activități culturale, educaționale și sociale”, a declarat dna Gina Cucu, membră activă a Asociației Femeilor Ortodoxe.