Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, Episcopul Pentapolei, făcătorul de minuni, a fost cinstit cu evlavie de credincioșii buzoieni și focșăneni. În ajunul sărbătorii, marți, 8 noiembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia în Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, care adăpostește o părticică din moaștele Sfântului Nectarie, unul dintre ocrotitorii lăcașului de cult. Împreună cu Arhipăstorul locului au slujit pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, pr. Dragoș-Mihail Olteanu, pr. Ionuț Constantin și pr. Dan Necula, consilieri eparhiali, pr. Vasile-Gabriel Gherghe, de la Parohia „Sfântul Nicolae” din Buzău, pr. Sorin-Leonard Dinu, pr. Gianin-Cristian Oprea și pr. Georgian Chioreanu, slujitori la Catedrala Arhiepiscopală, și pr. Ionuț Mihalașcu, slujitorul comunității credincioșilor surzi din Buzău.

A doua zi, miercuri, 9 noiembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Focșani. Cu ocazia celui de-al doilea hram al bisericii, închinat Sfântului Nectarie, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor alcătuit din pr. Oscar Frunză, protopop al Protoieriei Focșani II, pr. Aurel Boțan, protopop al Protoieriei Focșani I, pr. pensionar Negoiță Boghină, pr. Adrian Papuc, secretar al Protoieriei Focșani II, și pr. paroh Răzvan Dănilă.

În predica rostită, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a evidențiat virtuțile prin care Sfântul Ierarh Nectarie a câștigat sfințenia încă din timpul vieții sale pământești, petrecută în decursul secolelor al XIX-lea și al XX-lea, în Grecia și în Egipt, care nu de puține ori a fost presărată cu suferințe, precum și cu nedreptăți îndurate din partea celor ce nu i-au apreciat calitățile sale certe, din pricina invidiei lor.

„De la Sfântul Nectarie învățăm că Dumnezeu apreciază și răsplătește pe omul care este răbdător în suferințe, care își asumă crucea vieții și a slujirii până la capăt, în duh de smerenie. Numai acolo unde există smerenie și ascultare se sălășluiește harul Duhului Sfânt. Precum Sfântul Ioan Gură de Aur, în secolul al IV-lea și în primii ani ai celui de al V-lea, și Sfântul Nectarie a fost nedreptățit, dar nu a căutat să își facă el dreptate, ci le-a răbdat pe toate; s-a încredințat cu toată ființa lui Proniei divine și Dumnezeu i-a făcut dreptate – și încă ce dreptate! –, pentru că l-a proslăvit cu darul sfințeniei. L-a răsplătit cu darul de a face minuni încă din timpul vieții, astfel că mulți creștini îl cercetau, fiind convinși că ierarhul îi ajută în îndeplinirea unor dorințe și, mai ales, în alinarea unor suferințe”, a reliefat Înaltpreasfinția Sa.

În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul George Cociug a fost hirotonit în treapta de preot, pe seama Parohiei Răcoasa, Protoieria Panciu, județul Vrancea, iar tânărul absolvent de Teologie Pastorală Bogdan-Constantin Anghel a fost hirotonit în treapta de diacon.

Cântările liturgice au fost interpretate de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.

În semn de apreciere pentru lucrările realizate în parohie, pr. Răzvan Dănilă a primit rangul onorific de iconom.

La final, Părintele Arhiepiscop Ciprian a binecuvântat noul complex parohial, care cuprinde o clopotniță și o capelă mortuară, construit între anii 2019-2022.

Chiriarhul locului a adus la Focșani o cruce de binecuvântare, primită din partea Mitropolitului Ioil de Edessa, Pella și Almopia din Grecia, care conține atât o părticică din lemnul Sfintei Cruci, cât și un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, așezată spre închinare tuturor celor prezenți.