Reluând tradiția, membrele Asociației Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei au oferit dulciuri, în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae, copiilor prezenți la Sfânta Liturghie, în Catedrala „Sfântul Gheorghe” din orașul Nehoiu. După slujbă, aceștia au susținut un scurt program de colinde.
Activitatea Sfântul Nicolae și bucuria colindelor a fost organizată de Asociația Femeilor Ortodoxe, în colaborare cu Parohia „Sfântul Gheorghe” – Nehoiu, și a avut ca obiective cunoașterea vieții, activității și minunilor Sfântului Nicolae, precum și conștientizarea importanței milosteniei, empatiei și bunătății.
Preotul paroh Bogdan Furtună le-a vorbit celor mici despre Sfântul Nicolae și a explicat motivele pentru care ierarhul minunat al cetății Mira din provincia Lichia de odinioară este atât de iubit de copii și nu numai, precum și despre tradiția și frumusețea colindelor. De asemenea, părintele a răspuns întrebărilor copiilor, completând informațiile pe care aceștia le primiseră la ora de Religie.
Ca răsplată, cei 17 elevi de clasa a II-a au interpretat, la sfârșitul Sfintei Liturghii, o serie de colinde, atent pregătite împreună cu dna învățătoare Claudia Ungureanu, membră a Asociației Femeilor Ortodoxe. Glasurile copiilor au încălzit inimile credincioșilor prezenți în lăcașul de cult, care au mărturisit că nu există bucurie mai mare, în această perioadă, decât aceea de a auzi vestea Nașterii Domnului din glasurile cristaline de copii.
Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de portul popular pe care copiii l-au îmbrăcat cu drag, arătând respect și prețuire pentru valorile poporului român. Credincioșii i-au răsplătit și ei pe micii colindători cu dulciuri și le-au vorbit despre frumusețea portului popular, exprimându-și bucuria de a vedea cum ei, tinere vlăstare, poartă aceste costume.
Poveștile bătrânelor despre modul cum se lucra și se purta în vechime tradiționala ie a stârnit curiozitatea copiilor, care s-au declarat dornici să participe și la alte activități, alături de seniorii comunității, în cadrul cărora să asculte „povestea poporului român”, așa cum a numit-o doamna lor profesoară de Religie.
Prof. Neluța Mirela Furtună
Președintele Asociației Femeilor Ortodoxe
Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei