Pentru a delimita aria teologică în care problematizăm, înlăturând astfel orice dubiu, este necesar să spunem ab initio că, din punct de vedere sacramental-liturgic, preotul NU va putea fi înlocuit de către un algoritm, fie el autonom și emergent. Însă în ce loc există riscul ca poziția și valoarea preoției, vocația sa sacerdotală, să nu mai conteze? Acolo unde o inteligență diferită, mult mai bine pregătită, capabilă să asculte fără întrerupere și să formuleze răspunsuri prompte, poate oferi liniște spirituală și susținere oricărui om. Ne referim la riscurile vieții pastoral-creștine, la care atât clerul, cât și cei credincioși sunt supuși odată cu progresul fulminant al inteligenței artificiale. Propunem drept ipoteză de lucru, pentru acest articol și nu numai, următoarele întrebări: În ce măsură putem vorbi despre o înlocuire a preotului cu un agent AI, din perspectiva activității pastorale, catehetice și de îndrumare spirituală? Care ar fi atitudinea slujitorilor sfintelor altare în fața unei astfel de „concurențe”? Până la ce nivel poate fi afectat corpul Bisericii de noul val tehnologic?
Pentru mulți, subiectul și întrebările propuse ar putea părea încă de ordinul SF, chiar inutile în prezent sau doar motive ridicole pentru ca autorul să spună apoi că a umplut niște pagini. Dar problematica este cât se poate de reală, venită chiar de la firul ierbii. Din ce în ce mai mulți tineri și adulți poartă conversații profund spirituale și de tip psihologic cu agenții AI disponibili pe piață, dând crezare informațiilor și sfaturilor generate în mod artificial. De exemplu, doar pe seama utilizărilor din lunile martie și aprilie ale anului 2026, compania Anthropic, cea care deține unul din cele mai avansate modele de limbaj, a realizat un studiu din care a rezultat că „oamenii nu apelează la ajutorul Claude doar pentru revizuiri de cod sau rezumate ale ședințelor, ci dacă să accepte un loc de muncă, cum să vorbească cu persoana pe care o plac sau dacă ar fi necesar să se mute la capătul lumii”[1]. În plus, unul dintre cofondatorii companiei amintite și cercetător al inteligenței artificiale, Christopher Olah, a afirmat un lucru cât se poate de șocant în discursul său, susținut cu ocazia promulgării enciclicei papale „Magnifica Humanitas”[2], anume: „constatăm în mod continuu forme misterioase, chiar tulburătoare. Găsim structuri care se aseamănă cu rezultate din neuroștiința umană. Găsim dovezi ale introspecției. Găsim stări interne care se aseamănă funcțional cu bucuria, satisfacția, frica, durerea și neliniștea. Nu știu ce înseamnă asta, dar cred că se fundamentează pe un discernământ constant”[3]. Cu cât omul gândește și acționează prin prisma răspunsurilor venite din dialogul cu agentul AI, cu atât algoritmul din spate devine din ce în ce mai performant, conjugând atitudini, comportamente, reacții și chiar clișee umane pentru o experiență cât se poate de fidelă unei conversații interumane. Interacțiunea dintre uman și artificial este un epifenomen al unei situații cumplite trăite de omul secolului al XXI-lea: singurătatea. Instinctiv căutăm să avem permanent alături de noi pe cineva căruia să-i împărtășim bucuria, tristețea, frustrările sau dorințele noastre, fără să ni se aplice neapărat și o judecată contrară. Iarăși, inteligența artificială reușește ceva ce omul cu greu poate realiza: primește orice fel de date din partea noastră și răspunde așa cum ne-am dori. Tot primul studiu citat anterior a constatat prezența sicofantiei, a adulației excesive, la companionii artificiali utilizați zilnic, subliniind că a fost necesară o rescriere de cod pentru a putea reface obiectivitatea răspunsurilor.
Bineînțeles că, în acest moment, nu putem atribui inteligenței artificiale generative și o conștiință așa cum o deține omul, care să poată fi capabilă de voință proprie și inițiativă. Și nici nu putem spune vreodată că l-ar înlocui pe omul creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, pentru a cărui mântuire și libertate Fiul lui Dumnezeu S-a micșorat, a murit și a înviat. Nicidecum! Doar atragem atenția că o nouă specie, digitală, deține acele însușiri pe care cândva le sesiza Eva față de rodul pomului cunoștinței binelui și răului, anume: „bun de mâncat și plăcut ochilor la vedere și vrednic de dorit, pentru că dă știință” (Facerea 3, 6). Putem oare oglindi rodul pomenit cu ceea ce ne oferă astăzi inteligența artificială? Fără a forța comparația, constatăm că ambele elemente satisfac o dorință de moment într-un mod rapid și confortabil. Mâncând din pomul cunoștinței binelui și răului, primii oameni puteau deveni dumnezei, după mintea șarpelui, imediat și fără prea mare efort. O astfel de ofertă o propune un agent AI, disponibil 7 zile din 7 să satisfacă orice dorință, pentru oricine are conexiune la internet și un telefon. Efortul de a căuta o informație, drumul până la ea, bucuria de a o găsi și osteneala cognitivă per se nu mai au astăzi valoare, ci sunt considerate prilej de risipă de energie, timp și bani. Pasajul din porunca Mântuitorului, „mergând, învățați toate neamurile” (Matei 28, 19), pare că nu își mai găsește un sens actual, nemaifiind nevoie de peregrinare sau stăruință. O astfel de sarcină poate fi îndeplinită cu ușurință de către orice model lingvistic mare (Large Language Model), datorită volumului enorm de date, de ordinul miliardelor, pe care îl poate accesa și procesa în doar câteva secunde.
După ce constatăm că există un elefant în încăpere, ne întrebăm ce facem cu el și cum îl gestionăm. Poate un preot concura cu un agent AI în fața omului grăbit, profan, care nu are timp să asculte sau să aștepte rezultatul unei meditații duhovnicești? Pentru că aria de cercetare este recent deschisă, răspunsurile pentru asemenea ipoteze de lucru sunt la un nivel incipient. Cert este că preotul nu mai poate avea pretenția că le știe pe toate, așa cum se preta cândva, ci are nevoie de acea măiestrie tipic umană de a așeza un gând sau un cuvânt bun la inimă. Poate că acel mergând capătă astăzi sensul de a întâmpina pe cale omul aflat în nevoie, oferindu-i experiența comuniunii și a iubirii umane. A ne lupta cu avansul tehnologic, a-l ignora sau chiar a-l demoniza nu este o soluție, pentru că aceasta este de facto noua realitate pastorală în care preotul de astăzi și cel de mâine lucrează. Slujitorul are mărturia că viața înseamnă practică și că Hristos, adevărata cunoaștere, Se face văzut și simțit numai prin prezență personală, vie și activă, nu pasivă. Este foarte ușor să fii atotcunoscător cu telefonul în mână și cu chat-ul permanent deschis, dar este mult mai greu și valoros să obții cunoaștere pe seama experienței personale. Iar preotul îl poate aduce pe om în acest punct, al înțelegerii că viața înseamnă mai mult decât răspunsuri imediate, că este despre întâmplări, pățanii și interacțiuni umane, toate acestea fiind surse sănătoase de cunoaștere și de clădire a unei societăți virtuoase. Iarăși, diferența evidentă dintre om și inteligența artificială ne arată că rațiunea omenească nu este doar computațională, de a primi o sarcină și de a o rezolva apoi, ci se clădește pe seama experiențelor proprii, care sunt cât se poate de originale și unice prin prisma unicității persoanei.
Tema pe care o propunem spre introspecție ridică alte posibile întrebări, precum: Care ar fi direcția pastorală potrivită pe care slujitorii Bisericii ar trebui să o urmeze astăzi, având în vedere noile provocări sociale? Ce pregătire ar fi necesară pentru ca aceștia să recepteze corect, responsabil și eficient noul φρόνημα[4] tehnologic? Care ar fi limitele utilizării acestei unelte pentru a nu exista pericolul, cât se poate de real, al înlocuirii preotului cu un companion AI? Fără a încheia aici subiectul, lăsăm textul spre meditație și invităm cititorul să contrazică ceea ce am încercat să încropim, spre a găsi împreună rezultate pertinente, obiective și eficiente pentru noile dificultăți din cadrul Bisericii.
Diac. Stelian Daniel Moldoveanu
Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău
[1] Judy Hanwen Shen et alii, „How people ask Claude for personal guidance”, în: Anthropic, 30 aprilie 2026, <https://www.anthropic.com/research/claude-personal-guidance>, accesat la data de 3 iunie 2026.
[2] Emisă la data de 15 mai 2026, această scrisoare circulară este primul document papal semnat de către Papa Leon al XIV-lea și primul răspuns oficial cu privire la noua paradigmă antropologică și teologică impusă de utilizarea inteligenței artificiale.
[3] Christopher Olah, „Anthropic co-founder Chris Olah’s remarks on Pope Leo XIV’s encyclical «Magnifica Humanitas»”, în: Anthropic, 25 mai 2026, <https://www.anthropic.com/news/chris-olah-pope-leo-encyclical>, accesat la data de 5 iunie 2026.
[4] Înțeles ca minte, gândire sau orientare către, așa cum se regăsește și în Romani 8, 6-7.
