Duminica a 5-a după Rusalii (13 iulie 2014) – a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic –, a fost prilej de mare sărbătoare pentru credincioşii Parohiei vrâncene Bordeştii de Jos. Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a sfinţit pictura bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir şi prin stropirea cu apă sfinţită. Lăcaşul de rugăciune a fost binecuvântat şi la exterior, în urma lucrărilor de înfrumuseţare. Ierarhul, împreună cu un sobor de slujitori – preoţi şi diaconi, a oficiat apoi Sfânta Liturghie.
„Aşa cum v-aţi străduit să ridicaţi biserica, să o împodobiţi cu pictură, tot astfel, de acum înainte, aveţi datoria să o însufleţiţi cu prezenţa dumneavoastră în ea. Ar fi păcat ca, după ce v-aţi ostenit atât, să nu veniţi, în duminici şi sărbători, pentru a vă întâlni, în rugăciune, cu Hristos şi cu Maica Domnului, sub ocrotirea căreia a fost pusă această biserică. Vă îndemnăm să confirmaţi în continuare sensibilitatea dumneavoastră faţă de cele sfinte şi dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică, fiind încredinţaţi că veţi avea parte de binecuvântare de la Dumnezeu, de îmbrăcare cu putere de sus, de coborâre a darurilor celor bogate ale Sfântului Duh asupra frăţiilor voastre“, a spus Întâistătătorul Eparhiei de la Curbura Carpaţilor.
Tot cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian a sfinţit casa praznicală din vecinătatea lăcaşului de cult, o fostă capelă ce a fost renovată şi amenajată, prin strădania preotului paroh, Cristinel Muscalu, pentru a servi ca aşezământ social-filantropic.
La slujbă au participat numeroşi credincioşi din localitate şi din parohiile învecinate, precum şi cei care au sprijinit ridicarea şi împodobirea bisericii cu pictură.
Lăcaşul de cult din Bordeştii de Jos a fost construit în perioada 2005-2010, fiind sfinţit pe 21 noiembrie 2010. Pictura a fost realizată între anii 2011-2013.