Biblioteca eparhială „Ghenadie Episcopul“ din Buzău a găzduit, joi, 10 iulie 2014, sinaxa stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Lucrările au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, ierarhul locului.
„Scopul pentru care cineva se îndreaptă spre mănăstire este pocăinţa, rugăciunea pentru sine şi pentru ceilalţi şi o cât mai intensă legătură cu Dumnezeu, cu Mântuitorul Iisus Hristos, prin rugăciune şi prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său. La începutul Bisericii creştine, spovedania era practicată de toţi credincioşii, care participau la frângerea pâinii, adică la Sfânta Liturghie, însă, odată cu trecerea timpului, ea a început să fie o formă de viaţă duhovnicească îndeosebi în mănăstiri, pentru că aici se pune mai mult accentul pe spovedania săptămânală cel puţin şi împărtăşirea în fiecare duminică şi sărbătoare, dacă nu de toţi monahii sau monahiile, cel puţin pe rând. Nu întâmplător, Biserica noastră a luat decizia ca în cursul acestui an să reflectăm la importanţa şi necesitatea acestor două Sfinte Taine [Spovedania şi Împărtăşania], ci pentru că se constată o înstrăinare a omului de semenul său, de Dumnezeu şi de sine însuşi”, a spus Chiriarhul de la Buzău.
În cadrul întâlnirii a fost prezentat un referat despre Sfânta Spovedanie şi Sfânta Euharistie, în contextul manifestărilor programate anul acesta la nivelul Patriarhiei Române.
Au fost abordate şi o serie de probleme de ordin duhovnicesc, administrativ, liturgic, cultural şi disciplinar privind viaţa monahală din Eparhie.