Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a binecuvântat, joi, 17 mai 2018, lucrările efectuate la clădirea Centrului Social-Educațional „Sfântul Apostol Andrei” din Buzău. La slujba religioasă au participat consilieri și inspectori eparhiali, protoierei, precum și cei care au sprijinit renovarea și amenajarea edificiului.
„Toți cei care ostenim la Centrul Eparhial dorim să ne facem simțită prezența în comunitate și să-i încurajăm pe credincioși să coopereze cu slujitorii sfintelor altare, din toate punctele de vedere. Aceasta înseamnă să cunoști viața Bisericii de aproape și să te implici în mod concret. […] Să ne ajute Bunul Dumnezeu să facem cât mai multe lucruri frumoase și folositoare pentru semenii noștri”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, în cuvântul rotit la finalul evenimentului.
Centrul Social-Educațional „Sfântul Apostol Andrei” din Buzău este situat în curtea bisericii parohiei cu același nume. Clădirea a fost reamenajată de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul Social-Filantropic și Misionar, în perioada septembrie 2017-mai 2018. La parter funcționează Cantina Socială „Filantropia” a Centrului Eparhial, iar la etaj vor fi desfășurate activități cu tinerii.