În Duminica a 32-a după Rusalii, 31 ianuarie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Beceni din judeţul Buzău. Alături de un sobor de preoţi şi diaconi, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul.
În cuvântul de povăţuire adresat credincioşilor prezenţi la slujbă, Înaltpreasfinţia Sa a explicat faptul că „îndreptarea omului, revenirea la starea cea dintâi, de om curat la suflet, aproape de Dumnezeu, capabil de comuniunea cu Părintele ceresc, este posibilă. Iată că Zaheu vameşul ne dă un astfel de exemplu şi, după el, mulţi alţi păcătoşi, pe care Mântuitorul Iisus Hristos i-a tămăduit sufleteşte şi i-a acceptat în apropierea Lui, întrucât au găsit puterea, în adâncul sufletului, de a se schimba. De altfel, pocăinţa înseamnă tocmai această schimbare, a minţii şi a comportamentului; cu alte cuvinte, străduinţa omului de a fi, astăzi, mai bun decât a fost ieri, iar mâine, mai bun decât a reuşit să fie astăzi. Dacă va merge pe această cale spirituală ascendentă, adică spre Dumnezeu, cu certitudine, creştinul îşi poate curăţi inima de cugete viclene, poate redeveni un om curat, aşa cum îl vrea Dumnezeu şi cum l-a creat dintru început, «bun foarte» (cf. Facerea 1, 31).
Nu de mult, respectiv, în Duminica după Botezul Domnului, am auzit cuvintele prin care Mântuitorul Hristos Şi-a început propovăduirea publică a învăţăturii Sale dumnezeieşti: «Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor» (Matei 4, 17), iar, astăzi, ne invită din nou, să reflectăm la necesitatea pocăinţei, prin intermediul vameşului Zaheu, care, datorită căinţei sale sincere şi săvârşirii unor fapte vrednice de pocăinţă (milostenia faţă de săraci), a primit de la Hristos confirmarea îndreptării, adică mîntuirea sa şi a casei sale. Iar, duminica ce-i poartă numele ne dă tuturor de înţeles că, încet-încet, ne apropiem de Sfântul şi Marele Post al Paştilor, o perioadă extrem de importantă pentru viaţa noastră duhovnicească, în care trebuie să punem accent pe rugăciune, pe pocăinţă, pe participarea la sfintele slujbe şi, îndeosebi, la Sfânta Liturghie, dar mai ales pe săvârşirea faptelor bune. Altfel, nu vom putea adeveri calitatea noastră de ucenici ai lui Hristos, însemnaţi cu numele Său, prin Taina Sfântului Botez şi cea a Mirungerii“, a afirmat Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.
Piatra de temelie a locaşului de cult a fost aşezată în anul 1914. Zidirea bisericii s-a încheiat în 1923, sub păstorirea episcopului Ghenadie al Buzăului. De-a lungul timpului, sfântul locaş a trecut prin mai multe lucrări de consolidare şi restaurare, ultimele fiind realizate în perioada 1999-2010.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian le-a oferit binefăcătorilor, care au ajutat la renovarea şi înfrumuseţarea bisericii, diplome de cinstire şi icoane. De asemenea, chiriarhul a primit din partea parohiei o icoană cu Sfântul Gheorghe.
Tot în această zi, Întâistătătorul Eparhiei Buzăului şi Vrancei a sfinţit noul Centru socio-medical din localitatea Beceni, precum şi o troiţă, ridicată deasupra unui izvor.