Credincioșii Parohiei Adjudu Vechi, Protoieria Panciu, județul Vrancea, s-au aflat duminică, 20 februarie 2022, în zi de mare sărbătoare. Aceștia au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de șase ieromonahi, preoți și diaconi, în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate.
În predica adresată credincioșilor, Părintele Arhiepiscop Ciprian a subliniat semnificațiile fragmentului evanghelic al Duminicii a 34-a după Rusalii (Luca 15, 11-32), care ne relatează Parabola Fiului risipitor.
„Parabola sau pilda, ca gen literar, este, de fapt, o istorioară, inspirată din viața cotidiană, prin intermediul căreia se urmărește transmiterea unei învățături anume. În cazul de față, Mântuitorul a dorit să scoată în evidență un adevăr extrem de important: oricât s-ar îndepărta de Părintele ceresc, omul are posibilitatea să se întoarcă și să-și redobândească statutul de fiu al Dumnezeu după har. Întrucât parabola operează cu simboluri, se înțelege că tatăl din Evanghelie este Însuși Dumnezeu; fiul cel mare îi simbolizează atât pe reprezentanții poporului ales, farisei și cărturari – care se considerau drepți înaintea lui Dumnezeu, dar îi disprețuiau pe cei sărmani și păcătoși –, cât și pe unii dintre noi, care, având conștiința împăcată că împlinesc poruncile Evangheliei, ajung, la un moment dat, să se considere mai buni decât semenii lor, alunecând, fără să-și dea seama, în păcatul mândriei și al judecării aproapelui, asemenea fariseului dintr-o altă parabolă rostită de Mântuitorul (cf. Luca 18, 10-14). De aceea, oricâte fapte bune ar face cineva, să nu uite ce ne-a învățat Hristos Domnul prin cuvintele: «Când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem» (Luca 17, 10). Nimeni nu are voie să-l judece pe aproapele său pentru păcatele săvârșite, întrucât, procedând astfel, Îi uzurpă lui Dumnezeu dreptul de a-l judeca”, a explicat Ierarhul locului.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.
Biserica Parohiei Adjudu Vechi a fost construită între anii 1850-1860, de către călugării fostei Mănăstiri Mera. Din cauza avariilor provocate de intemperii, lăcașul de cult a trecut, de-a lungul timpului, prin mai multe lucrări de renovare și înfrumusețare. În prezent, comunitatea parohială este păstorită de preotul Marian Cristea.