Biserica Parohiei vrâncene Faraoanele, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost sfințită duminică, 30 octombrie 2022, după încheierea lucrărilor de renovare și înfrumusețare. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Ierarhul locului a sfințit exteriorul lăcașului de închinare prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir și prin stropirea cu apă sfințită, apoi a târnosit Sfânta Masă din Altar și a binecuvântat pictura interioară. După rânduiala de sfințire a bisericii, Înaltpreasfinția Sa, împreună cu un sobor format din pr. Aurel Boțan, protopop al Protoieriei Focșani I, pr. Oscar Frunză, protopop al Protoieriei Focșani II, pr. paroh Nicolae Gheba, fostul paroh, pr. Anastasie Ceaușu, precum și alți clerici, a săvârșit Sfânta Liturghie și un parastas pentru ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș, mutați la Domnul. Răspunsurile la strană au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.
În cuvântul de învățătură, Chiriarhul a tâlcuit sensurile pasajului evanghelic al Duminicii a 22-a după Rusalii (Luca 16, 19-31), care ne prezintă Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr.
„Deși trupul omului este sortit dezintegrării în pământul din care a fost luat, sufletul său, păstrându-și conștiința personală, continuă să existe într-o altă dimensiune a vieții: în rai sau în iad. Dacă în viața pământească a săvârșit cele bune, va avea parte de fericirea veșnică în rai, asemenea săracului Lazăr, care a ajuns acolo nu pentru faptul că fusese sărac, ci pentru că și-a asumat, întru smerenie, purtarea crucii vieții sale, fără să cârtească împotriva lui Dumnezeu. Dimpotrivă, cel care a făcut cele rele sau a fost indiferent la suferința aproapelui său, acela va avea parte de osânda veșnică în iad, alături de vrăjmașul diavol, de care a ascultat. Acesta a fost și destinul crud al bogatului din parabolă, răsplătit cu chinurile iadului nu pentru că fusese bogat, ci pentru că a fost nepăsător și insensibil față de cel care cerșea înaintea porții sale. Trebuie să precizăm aici că atât raiul, cât și iadul reprezintă starea duhovnicească în care se va afla omul după moarte, în funcție de felul în care și-a trăit viața pământească”, a spus Arhiepiscopul Ciprian.
În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul diacon Ioan Panțușu a fost hirotonit în treapta de preot, pe seama Parohiei Varnița, Protoieria Panciu, județul Vrancea.
Pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească, părintele paroh Nicolae Gheba a fost hirotesit iconom. De asemenea, domnul Viorel Mîrza, primarul comunei Vârteșcoiu, a primit Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” cu insignă și o icoană a Maicii Domnului, iar alți binefăcători au fost răsplătiți cu același hrisov de binecuvântare și cu icoane.
Construită în anul 1880, biserica din satul Faraoanele a trecut prin mai multe etape de consolidare și restaurare. În perioada 2014-2022, prin osteneala actualului paroh, cu sprijinul enoriașilor și al autorităților locale, s-au realizat următoarele lucrări: înlocuirea tâmplăriei, refacerea fațadei, placarea pardoselii Sfântului Altar cu marmură, rezidirea Sfintei Mese, restaurarea picturii și a catapetesmei, dotarea lăcașului de rugăciune cu mobilier bisericesc din lemn de stejar și cu obiectele de cult necesare slujirii liturgice.