Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Eparhiei Buzăului și Vrancei a elaborat un nou proiect catehetic, intitulat Hristos Se naște, slăviți-L!, pe care preoții îl vor implementa în parohii, cu ajutorul voluntarilor (învățători, profesori de Religie și de alte discipline etc.), în perioada Postului Nașterii Domnului.

Proiectul se adresează deopotrivă copiilor, adolescenților și tinerilor, urmărind cunoașterea și argumentarea semnificației religioase a evenimentului prăznuit pe 25 decembrie, integrarea copiilor în comunitatea liturgică și parohială, conștientizarea laturii social-filantropice a Crăciunului, precum și dezvoltarea creativității artistice și literare.

Proiectul propune 6 întâlniri, una pentru fiecare săptămână a Postului Nașterii Domnului, iar formatul fiecărei întâlniri este structurat în 2 segmente, cu scopul de a ușura demersul educațional-catehetic, cuprinzând o parte de expunere și dialog catehetic și o parte dedicată unor activități precum pregătirea unui repertoriu de colinde, prezentarea unor icoane, realizarea unor felicitări de Crăciun, proiecție de film, colindarea persoanelor vârstnice bolnave și singure din parohie sau a celor din centrele sociale. De asemenea, se poate opta și pentru alte activități practice, la alegerea catehetului, în funcție de mijloacele de care dispune parohia.

Preoții au la dispoziție mai multe teme, activități practice, cateheze elaborate, afișe specifice perioadei Postului Nașterii Domnului, pentru a intensifica și dinamiza slujirea catehetică parohială, pornind de la anumite repere tematice: „Cum ne pregătim pentru Postul Crăciunului?”; „Maica Domnului – ocrotitoarea copiilor”; „Sfântul Andrei în Dacia (Scythia Minor)”; „Sfântul Nicolae, model de credință și dragoste față de semeni”; „Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L!”; „Nașterea Domnului, bucuria copiilor și a părinților”.

Protoieriile vor transmite parohiilor conceptul proiectului și vor monitoriza, prin coordonatorii și responsabilii cu activitatea catehetică, buna sa desfășurare.

Pr. cons. Dan Necula

Sectorul Învățământ și activități cu tineretul