Joi, 1 octombrie 2020, de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, credincioșii Parohiei Ziduri din județul Buzău au primit vizita Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa, împreună cu un sobor de șase preoți și doi diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate, precum și o slujbă de pomenire pentru ctitorii și slujitorii sfântului lăcaș, mutați la Domnul. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.

În cuvântul de învățătură, Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a vorbit despre sărbătoarea din data de 1 octombrie, care amintește de minunea arătării Maicii Domnului în biserica Vlaherne din Constantinopol, în vremea împăratului Leon cel Înțelept (886-912).

„La Constantinopol, Istanbulul de astăzi, în biserica Vlaherne, care era închinată Maicii Domnului, la o priveghere de sâmbătă noaptea, Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a fost învrednicit să o vadă aievea pe Sfânta Fecioară Maria ieșind din Sfântul Altar, având în dreapta și în stânga pe Sfântul Ioan Botezătorul și pe Sfântul Ioan Evanghelistul, înconjurată de cete îngerești și rugându-se Fiului ei pentru toți creștinii; la un moment dat, ea a întins o bucată de pânză, un omofor sau un acoperământ, peste credincioșii prezenți în biserică. Pentru a se încredința că nu a fost o halucinație, Sfântul Andrei l-a întrebat pe ucenicul său, Epifanie: «Oare vezi, frate, pe Împărăteasa și Doamna tuturor care se roagă pentru toată lumea?» Iar el a zis: «O văd, sfinte părinte…». Și atunci s-a convins că era, într-adevăr, Maica Domnului”, a afirmat Ierarhul.

Totodată, Arhiepiscopul Ciprian a subliniat că Sfânta Fecioară Maria este mijlocitoarea și ocrotitoarea creștinilor.

„Vă fericesc pe frățiile voastre că ați lăsat celelalte treburi cotidiene și ați venit astăzi la biserică, pentru a fi împreună și pentru a ne ruga Maicii Domnului, ca să ne ocrotească. Acum avem nevoie mai mult ca niciodată de ajutorul, de mijlocirea și de ocrotirea Maicii Domnului, sub sfântul ei acoperământ. O cântare bisericească sună astfel: «Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub sfânt acoperământul tău!». Slujbele religioase încep cu preaslăvirea Sfintei Treimi, dar se încheie de regulă cu cântări adresate Maicii Domnului. Încât să vă străduiți să conștientizați aceste adevăruri și să vă dați seama de identitatea pe care o aveți, cinstind-o pe Maica Domnului cum se cuvine și având îndrăznire față de ea în rugăciune, pentru că este grabnic ajutătoare și miluitoare a celor care aleargă la dânsa cu credință”, a spus Chiriarhul.

La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian l-a hirotonit în treapta de preot pe tânărul diacon Georgian Balaban-Stanciu, pe seama Parohiei Pruneni, Protoieria Râmnicu Sărat.

În semn de apreciere pentru lucrările efectuate în Parohia Ziduri, preotul Alexandru-Ionuț Stănescu a primit rangul onorific de sachelar, care îi conferă dreptul de a purta brâu de culoare albastră.