La împlinirea a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, luni, 24 ianuarie 2022, credincioșii focșăneni s-au rugat împreună cu Ierarhul lor, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în Catedrala Unirii din municipiu, cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și „Izvorul Tămăduirii”. Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum, cântările liturgice fiind interpretate de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.

Din sobor au făcut parte preoți consilieri eparhiali, părinții protoierei din ambele județe, slujitorii lăcașului de cult, precum și alți preoți și diaconi.

La finalul slujbelor religioase, toți cei prezenți în Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani au cântat imnul de stat „Deșteaptă-te, române!”, „Hora Unirii” și „Apărătoare Doamnă”.

În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a participat la ceremonia militară desfășurată în Piața Unirii, alături de reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, cadre militare, clerici și numeroși focșăneni, rostind un cuvânt despre însemnătatea zilei de 24 ianuarie 1859.

„În fiecare an, sărbătoarea națională, 24 ianuarie, oferă tuturor românilor prilejul de a se aduna în orașele importante ale țării, între care Focșanii ocupă un loc special, pentru a reflecta cu responsabilitate la semnificația actului unirii celor două Principate Române, Moldova și Țara Românească, la realizarea căruia au contribuit adevărați bărbați de stat din secolul al XIX-lea, în cooperare cu părinții duhovnicești ai neamului românesc din acea vreme, respectiv cu ierarhii și preoții Bisericii Ortodoxe. De aceea, am socotit de cuviință să ne exprimăm recunoștința față de făuritorii Unirii de la 1859, mai întâi, prin rugăciune, la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Unirii «Sfânta Cuvioasă Parascheva» din Focșani, iar acum, în Piața Unirii, prin evocarea acelor personalități politice și culturale, animate de dragostea de țară și de neam, care ne îndeamnă, în chip tainic, mai ales în această zi de sărbătoare, să credem și noi în valorile care au stat la baza împlinirii idealului de veacuri al românilor, acela de a trăi uniți în hotarele aceleiași țări, cu care i-a binecuvântat Dumnezeu. Iar această unire a fost posibilă, în primul rând, datorită conștientizării unității de neam, de credință și de limbă, la care Biserica noastră strămoșească a contribuit în mod substanțial. Încât avem cu toții datoria morală să-i pomenim în rugăciune pe înaintași, cu speranța că Bunul Dumnezeu ne va dărui și nouă duhul înțelepciunii de a păstra și cultiva, în inimile copiilor și tinerilor noștri, valorile creștine ce definesc identitatea națiunii române. Și, întrucât contextul social-economic în care ne aflăm este extrem de dificil și apăsător, se impune să sporim și mai mult rugăciunea către Dumnezeu, ca să ne izbăvească de boală, de dezbinare, de războiul cel dintre noi și de năvălirea altor neamuri asupra noastră”, a spus Chiriarhul locului.

Manifestările s-au încheiat cu sfințirea noii clădiri în care va funcționa Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” din Focșani. Edificiul a fost binecuvântat de Arhipăstorul Buzăului și Vrancei, care i-a felicitat pe toți cei implicați în organizarea acestui eveniment, încununat de un frumos moment artistic, susținut de actuali și foști elevi ai unității de învățământ. Cu această ocazie, Arhiepiscopul Ciprian a dăruit conducerii instituției o icoană, primind din partea Liceului de Artă un tablou, realizat de o fostă elevă, replică a picturii „Deșteptarea României”, de Gheorghe Tattarescu.