Miercuri, 6 decembrie 2017, biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din cartierul buzoian Dorobanți și-a cinstit ocrotitorul. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în prezența a peste patru sute de credincioși. În continuare, ierarhul a oficiat o slujbă de pomenire pentru Majestatea Sa Regele Mihai I al României, precum și pentru ctitorii și slujitorii sfântului lăcaș, mutați la Domnul. Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei a oferit răspunsurile la strană.
Soborul slujitorilor a fost format din: Pr. Valentin-Bogdan Ene – consilier eparhial și slujitor la biserica „Sfinții Îngeri” din Buzău, Pr. Florentin Duca – protoiereu al Protopopiatului Buzău II, Pr. Alexandru Guță – Parohia Pârscovul de Sus, Pr. Constantin Ene – parohul bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Buzău, și cei doi preoți coslujitori, Nicolae Guță și Gheorghe Banu.
La Sfânta Liturghie au participat și elevi de la Școala Gimnazială nr. 7 din oraș, îmbrăcați în costume populare, care au primit daruri din partea parohiei.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a vorbit despre viața virtuoasă a Sfântului Nicolae, ierarhul grabnic ajutător în rugăciuni, blând, un exemplu de mărturisire și trăire a credinței, dar mai ales de săvârșire a milosteniei. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat personalitatea remarcabilă a Regelui Mihai, îndemnându-i pe cei prezenți să reflecteze la trecut și la faptele de virtute ale sfinților și ale oamenilor mari care au existat în rândul poporului român.
Lăcașul de cult cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Buzău a fost construit în anul 1826, de către coloniștii bulgari refugiați în țara noastră de frica turcilor. În curtea bisericii, se mai află o casă parohială, o bibliotecă și un spațiu special amenajat, în care sunt expuse icoane vechi şi obiecte de patrimoniu, ce atestă vechimea și valoarea lăcașului de rugăciune. Parohia desfășoară diferite activități și programe educativ-religioase, în parteneriat cu școlile din vecinătate.