Duminica a 21-a după Rusalii a fost zi de sărbătoare pentru credincioşii buzoieni. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, în Catedrala „Înălţarea Domnului” şi „Sfinţii Trei Ierarhi” din Buzău.
Cu acest prilej, ierarhul a hirotonit pe diaconul Băjenaru Marius în treapta de preot, pe seama Parohiei Lipia I din cadrul Protopopiatului Buzău I.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a explicat semnificaţiile pericopei evanghelice în care este relatată „Pilda semănătorului”.
„Chiar dacă auzim în fiecare an această parabolă nu ne plictisim, deoarece cuvântul lui Hristos este ca un izvor din care, pe măsură ce te adapi, apa este tot mai proaspătă şi răcoroasă. De aceea, vă îndemn să primiţi în inimă sămânţa – cuvântul lui Dumnezeu – pe care îl ascultaţi la Sfânta Evanghelie, ca să deveniţi mai buni. Păstraţi identitatea aceasta creştinească de fii ai lui Dumnezeu şi transmiteţi copiilor şi nepoţilor dumneavoastră aceste minunate valori ale Evangheliei lui Hristos care dau cu adevărat sens vieţii omului pe pământ”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala Academică „Divina Armonie” din Bucureşti.
La slujbă au participat credincioşi din întreg municipiul Buzău care au avut ocazia să asculte frumoasele cântări executate de grupul coral bucureştean.